.

 

Tamas Erdos

 

 


 

 

Binecuvantare doar pe muntele Sionului...

 

 

Sintem din nou intr-o seara de miercuri, mai precis Erev Succot, adica este seara in care incepe sarbatoarea Corturilor in acest an, 2013. Sint doua portiuni biblice pe care le voi discuta putin cu aceasta ocazie, portiuni pe care m-am gandit ca sint actuale pentru aceasta ocazie, si au si un mesaj pentru noi. Si as citi mai intai partea care este scrisa in Deuteronom

 

,,13. Să prăznuieşti sărbătoarea Corturilor şapte zile, după ce îţi vei strânge roadele din arie şi din teasc.

14. Să te bucuri la sărbătoarea aceasta, tu, fiul tău şi fiica ta, robul tău şi roaba ta, şi levitul, străinul, orfanul şi văduva care vor fi în cetăţile tale.

15. Să prăznuieşti sărbătoarea şapte zile în cinstea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege Domnul; căci Domnul Dumnezeul tău te va binecuvânta în toate roadele tale şi în tot lucrul mâinilor tale, şi de aceea să fii vesel.

16. De trei ori pe an, toţi bărbaţii să se înfăţişeze înaintea Domnului Dumnezeului tău în locul pe care-l va alege El: la sărbătoarea Azimelor, la sărbătoarea Săptămânilor şi la sărbătoarea Corturilor. Să nu se înfăţişeze cu mâinile goale înaintea Domnului.

17. Fiecare să dea ce va putea, după binecuvântarea pe care i-o va da Domnul Dumnezeul tău. ''

 

Deci Sarbatoarea corturilor face parte dintre cele 3 sarbatori principale, iar aici sintem aproape de incheierea sarbatorilor de an nou, este o sarbatoare care dureaza o saptamana,si am putea vorbi destul de multe despre aceasta sarbatoare: se aduce in discutie randuiala jertfelor, pe care Israel trebuia sa le aduca, apoi faptul ca trebuia sa isi aduca aminte de aceasta sarbatoare, asa cum daca ne gandim la Ezra pe vremea in care s-au intors din exil, din robie si, e asa de interesant ca inainte de a se fi pus temeliile celui de-al doilea Templu, israelitii au sarbatorit exact aceasta sarbatoare a corturilor, deci atunci a inceput ceva nou in viata lor, constructia a ceva care era de fapt lucrarea lui Dumnezeu, iar ei au fost doar ascultatori voii Lui. Si desigur ca as mai putea spune multe ca de exemplu ca de ce este vorba aici de corturi? Si despre traditii si obiceiuri de asemenea, si despre faptul ca sint multi care copiaza oarecum aceste traditii si manifestarile exterioare ale sarbatorii. Am vorbit de multe ori despre acest lucru, si in invataturile scrise de asemenea s-a scris destule, cum se vand tot felul de obiecte decorative, pentru corturi si cum a devenit totul de fapt un balci. Adica au degradat aceasta sarbatoare la un nivel de obiceiuri omenesti, si de distractie. Si totusi in toate simbolurile acestei sarbatori putem descoperi si ceea ce este vesnic, pentru ca si aceasta sarbatoare este a lui Dumnezeu, deci poporul Sau trebuie sa-si aduca aminte de ea. Sigur ca aceasta sarbatoare este data in primul rand evreilor, apoi si celor care nascuti fiind din nou sint din orice natiune.

Dar haide-ti sa vedem ce trebuie sa facem in aceasta sarbatoare? Sa ne apucam sa construim corturi si acele detalii despre care se vorbeste aici? Eu cred ca este mult mai important ca sa intelegem mesajul spiritual al acestei sarbatori. Mi-am adunat gandurile cu privire la corturi. De ce? Pentru ca Dumnezeu vrea sa ne vorbeasca ceva despre de ce vrea El ca si fiul tau si fiica ta sa afle ca voi a-ti locuit in corturi atunci? Asa cum citim mai sus ca Dumnezeu i-a facut sa locuiasca in corturi, si ca li se poruncea sa sarbatoreasca aceasta sarbatoare a corturilor.

Cort. Viata fiecarui om, se poate asemui cu traiul intr-un cort. Si e interesant cortul. Pentru ca m-a pus pe ganduri faptul ca este un lucru destul de mobil. Pentru omul modern, ce inseamna sa mergi sa stai pentru o vreme in cort? Pai mai ales vara e foarte placut sa mergi asa cu cortul sus in munti, in natura e asa bine sa te simti aproape de natura. Si are apropierea asta in esenta o dorinta interioara a omului de a fi aproape de ceea ce ne-a daruit Dumnezeu. In loc de a ne ascunde intr-o cetate,sau in vartejul preocuparilor zilnice, sau in zidirile de piatra bine proiectate anterior, ci dimpotriva stand acolo in unitate si totusi ca familii separate inaintea lui Dumnezeu. Mi-au venit idei interesante ca oare de ce erau corturile importante? Daca locuiesti intr-un cort atunci depinzi in mare masura de lucrurile exterioare. Daca ploua de exemplu, atunci cine a fost in excursii cu cortul stie ca nu e un lucru foarte placut. Si m-am gandit ca o stare de genul acesta nu poate fi chiar happy, pentru ca un cort este doar ca sa dormi in el, si sa zicem intimitatea de fond sa-ti fie asigurata, dar un cort este un loc destul de deschis, esti intr-o oarecare masura separat de exterior, totusi poti patrunde foarte usor in interior. Iar aici citim ca evreii care tineau aceste obiceiuri aveau chiar o portiune a cortului deschisa. Cu toate acestea corturile erau in asa maniera asezate ca nu vedeai in interiorul celuilalt cort, in mod direct. Se putea trage cu ochiul dar trebuia sa ocolesti propriul cort ca sa poti vedea in celalalt. Si mai este aici ideea ca esti foarte vulnerabil. Si tocmai acest lucru vrea Dumnezeu sa ne invete si sa ne educe, ca tu du-te in cortul tau iar eu te voi apara. Sa nu doresti sa-ti construiesti cetati mari, case cu grinzi puternice, buncare si zidiri puternice, de ce? Pentru ca cine umbla in credinta si traieste o viata supusa lui Dumnezeu, pentru acel om si cortul va fi bun, deoarece Dumnezeu ii va da dimensiunile, forma si proiectul, cum sa-l construiesti, cum anume sa bati tarusii si tot ceea ce poti tu omeneste ca sa faci. Cu toate acestea in desert acolo unde au calatorit israelitii daca nu era Dumnezeu acolo, atunci cu siguranta ca erau expusi animalelor salbatice, sau atacurilor egiptenilor, ca de altfel oricarui atac nimicitor. Si mi-a venit in minte faptul ca de ce vrea Dumnezeu tocmai cort? Un cort in acceptiunea de astazi nu are mare valoare. Sau in timpul razboaielor, sau atacurilor nu prea s-a intamplat ca oamenii sa fi ocupat corturi, nu gasim nimic scris in Cronici sau altundeva ca cineva ar fi distrus cortul altcuiva. Stiu eu? Un cort putea fi confectionat in orice vreme, lemne s-au gasit intotdeauna, daca aveai animale puteai face din pielea lor acoperitoarea, deci din materiale care erau la indemna se putea confectiona oricand un cort. Nu era nevoie de pricepere tehnica prea mare ca sa faci un cort, si nici timp prea mult nu iti lua ca sa construiesti cortul. Deci e un lucru interesant asa, ca Dumnezeu nu vrea ca tu sa construiesti cetati, si cladiri mari cu gand ca te vei simti f. bine, si sa gandim asa la nivel de palate impodobite.... Ci dimpotriva, cu ideea acestui cort Dumnezeu ne arata ca viata ta pamanteasca nu este un motiv ca tu sa ti-o consumi construind palate, ci El doreste ca tu sa faci cele trebuincioase traiului de toate zilele indeplinind lucrurile cari ti-au fost incredintate. Apoi mai e interesanta si ideea care se vehiculeaza in cercurile religioase conform carora facem, dregem, mergem incoace si incolo. traim asa modest in corturile noastre dupa care vom merge sa traim in luxul “ unui cort ceresc” ...aici zic unii traim efemer si e doar un cort de care nu ne legam, cu toate acestea ne construim micile noastre intarituri, dar desigur odata candva cand va veni o vreme atunci vom sarbatorii si sarbatoarea corturilor ...in cer cand Dumnezeu ii va strange pe ai Sai, oh ce bine va fi!

Dar Dumnezeu nu spune asta! Ci El spune ca deja acum sa fie sarbatorita sarbatoarea corturilor. Adu-ti aminte si tine aceasta sarbatoare! Trebuie s-o celebrezi. Deci este o sarcina si o indatorire sfanta care ni s-a incredintat, iar daca nu facem asa atunci incalcam o porunca a Lui, si ne facem vinovati de un pacat de omitere.

Un alt aspect pe care-l aduc este faptul ca la toate cele 3 sarbatori principale trebuie sa urcam si, conform poruncii dumnezeiesti sa nu urcam cu mainile goale, sau mai bine asa cum scrie in original nimeni sa nu vina gol, sau intr-un mod inutil. Si acest lucru poate sa ne dea de gandit: cum venim la o asemenea sarbatoare? Oare sintem constienti ca la fiecare oacazie cand ne intalnim cu El, Dumnezeu doreste sa faca ceva. Doreste sa se intalneasca cu noi si tocmai de aceea ne-a randuit aceasta sarbatoare?! Cum stam cu aceasta chestiune? Am “recoltat” ceea ce ne-a daruit? Pentru ca Dumnezeu spune: atunci cand strangi roadele campului tau, pentru ca incheierea sarbatorii este in stransa conexiune si cu recoltarea roadelor. Si in text nu scrie ca sa aduci strugurii, graul tau si alte roade proprii ci sa aduci din rodul ariei si presei, din ceeace ti-a dat El. Deci El ti-a dat atunci unde este ceea ce ti-a dat? Nu-i vorba de banii tai, si de mijloacele tale financiare, de roadele propriei tale slave, ci unde sint bucuriile acelea spirituale pe care El ti le-a dat prin Duhul Sau cel sfant? Ai tu multumire adevarata in suflet? Poti sa-i multumesti cu adevarat Lui? Si nu un lucru asa creat sau indus de tine, ci o bucurie interioara pe care El ti-a dat-o iar tu ai acceptat-o cu supunere. Iar din aceasta cauza sint schimbari in tine, si nu vii degeaba, ci sint schimbari in viata ta pe care poti sa le impartasesti cu ceilalti. Pentru ca daca cu adevarat sint schimbari in tine atunci tu vei putea sa le impartasesti cu ceilalti. Deci aceste idei mi-au trecut prin cap in legatura cu corturile, iar cand am ajuns la intrebarea: oare de ce nu functioneaza aceste lucruri in vietile noastre, si de ce simtim asa ca nu putem fii intr-o unitate unii cu altii? Mi-am pus intrebarea: oare unde sint fratii mei de fapt? Pentru ca desi Dumnezeu ne spune ca aceste sarbatori sint obligatorii pentru poporul Sau, totusi de ce sint acestea chiar si cand ne adunam cativa, este un sentiment ca lipseste ceva ? Si aici nu vorbesc de manifestarile exterioare ale obiceiurilor practicate cu prilejul acestor sarbatori, si nici de prescriptiile traditiei care te invata cum trebuie facut...dupa care facem cumva sa ne bucuram si mancam si bem, si ne adunam sa discutam impreuna problemele, ci la modul serios oare ce vrea Dumnezeu cu astea? Cum vrea El ca aceste corturi sa se adune ? Imi pun intrebarea pentru ca daca El porunceste ceva atunci ne da si resursele necesare ca sa le putem face, sa le putem indeplini, nu sint imposibil de facut, sau de realizat. Ajungand aici cu sirul ideilor, m-am oprit la Psalmul 133, care suna in felul urmator:

Psalmul 133

O cântare a treptelor – Un psalm al lui David

1. Iată, ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii* împreună!

2. Este ca untdelemnul de preţ, care, turnat pe capul lui,
se coboară pe barbă,
pe barba lui Aaron,
se coboară pe marginea veşmintelor lui.

3. Este ca roua Hermonului
care se coboară pe munţii Sionului, căci acolo dă Domnul binecuvântarea,
viaţa, pentru veşnicie.

 

Am citit penultimul Psalm al treptelor pentru ca simt ca aici se vorbeste exact despre acest lucru: despre faptul ca este placut si dulce sa locuiasca fratii impreuna. Cand intr-adevar acele corturi sint impreuna, sint in acoperirea lui Dumnezeu, si toata lumea este acolo la locul lui. Cat de frumos si cat de bine poate sa fie ! Si aici la cantarea aceasta a treptelor psalmistul este deja intr-o stare in care a lasat in urma multe trepte, si a pus jos multe lucruri si se apropie tot mai mult de Dumnezeu, si de starea in care realizeaza in sfarsit cat de bine este sa fie in acea unitate in care functioneaza acceptarea frateasca, si Dumnezeu poate sa domneasca prin Isus Cristos in viata fiecaruia. Psalmistul face asemanarea acestei unitati cu untdelemnul ungerii cu care era uns Aron, si cum acest untdelemn turnat pe capul lui curgea in jos. Aceasta ungere care vine de la Marele Preot... Eu cunosc un singur Mare Preot acum, care este domnul meu si este Cristosul. Si sint sigur ca El a primit acea Ungere care curge, iar daca noi sintem in Trupul Lui atunci acea ungere ajunge pana la poalele vesmintelor Lui, adica la fiecare persoana. Acest untdelemn unge si vindeca ranile, si da viata …..acopera si vindeca ranile pe care le-am primit pe parcursul vietilor noastre. Cand se poate intampla acest lucru? Doar atunci daca si tu esti acolo si te supui Marelui Preot. Daca ai Mare Preot peste care a fost turnat untdelemnul ungerii si El face conform Legii, absolut indreptatit slujba pentru tine indeplinind toate atributiile de Mare Preot. Atunci va fi unitate si vei avea parte de legaturi fratesti. Dar atata timp cat tu aspiri spre un alt fel de legatura frateasca, sa stii ca vei avea parte de solutii omenesti. In asa fel incat vei putea sta alaturi de alti oameni si vei putea chiar discuta anumite probleme care ti s-au intamplat , va rog sa nu ma intelegeti gresit eu nu vreau sa spun ca nu poti discuta orice lucru simplu cu fratele tau, dar vreau sa te intreb: cand experimentezi acea locuire impreuna, in care esti impreuna cu ceilalti in Duh, si avansezi pe calea Lui, nu te opresti ci mergi inainte in timp ce accepti in unitate desavarsita Capul. Si accepti ca in Trupul lui Cristos desi sint membrii diferiti, acestia toti sint sub aceeasi ungere, al aceluiasi Domn. Pentru ca daca nu sintem sub aceasi ungere atunci putem vorbi despre orice, poate ca mai este vorba de un timp al rabdarii, si trebuie asteptat, dar nu functioneaza slujba Marelui Preot, pentru ca nici nu poate sa functioneze.

Apoi scrie mai departe psalmistul ca aceasta locuire impreuna in unitate a fratilor este ca:

Este ca roua Hermonului care se coboară pe munţii Sionului.

E interesant si trebuie stiut ca muntele Hermonului este la granita Siriei, mai mult decat atat nu este pe teritoriul actual al Israelului, conform granitelor actuale, este cel mai inalt munte din Israel are 2800de metri. Si scrie in psalm ca roua acestui munte se va cobora. Pai daca ne gandim un pic in termeni geografici intre Siria si Ierusalim, acolo unde este Sionul, sint aproximatic 250 de kilometri. Deci din punct de vedere tehnic nu prea ne putem imagina cum se coboara roua Hermonului pe Sion, sa zicem daca traverseaza aceasta distanta cu intercity-ul ...glumesc desigur. Mesajul care este aici este exact faptul ca, in original Hermon mai inseamna si Sfinta Sfintelor, adica locul in care este Dumnezeu, Tatal deci roua care vine din Hermon vine de la Tatal si este o apa datatoare de viata chiar si pentru ultima planta uscata din desert. Dar aceasta roua se coboara nicaieri altundeva decat pe muntele Sionului... Muntele Sionului este muntele Imparatului. Deci daca aceasta roua se coboara pe muntele Imparatului atunci se pune intrebarea: tu unde esti? Esti macar la poalele muntelui Imparatului? Acolo la picioarele Imparatului? Este o intrebare foarte serioasa...pentru ca daca tu nu esti acolo atunci acea roua care cu adevarat este datatoare de viata si psalmul spune ca numai acolo trimite Domnul binecuvantarea Lui, atunci tu nu poti beneficia de ea, si nu-mi pot imagina altceva care ar putea inlocui aceasta binecuvantare. Putem noi sa ne fortam si sa producem orice altceva, dar exact aici in acest verset al Cuvantului putem afla raspuns la intrebarea: de ce sint starile care sint atat intr-o adunare unde nu este partasie, sau de ce sint probleme si oamenii se plang...da aici gasim raspunsul.

 

Ce plăcut şi ce dulce este să locuiască fraţii împreună! ??? da este placut ….dar cum se poate realiza acest lucru? Pai numai si numai atunci daca acea apa datatoare de viata care provine din Sfanta Sfintelor si din inaltimea inaltimilor se coboara, pe muntele Sionului. Iar acolo este un Imparat care domneste si va domni in veci si toata puterea este in mainile Lui.

Ti-ai pus atunci intrebarea de ce nu functioneaza aceasta locuire impreuna? Si daca intr-adevar tu astazi nu poti sa simti aceasta partasie, locuire atunci nu ti-ai pus intrebarea: oare problema nu este supunerea? Pentru ca daca roua se coboara pe muntele Sionului si da viata vesnica si binecuvantare atunci tu trebuie sa umbli in ascultare. Iar daca acest lucru nu functioneaza si nu este binecuvantare de la Dumnezeu in viata ta, daca nu ai acea legatura frateasca atunci trebuie verificata ascultarea la nivelul fiecarui individ. De ce nu sint ascultator? Da, pur si simplu de ce nu sint ascultator?

Pentru ca Dumnezeu spune ca va cobora pe muntele Sionului roua atunci fii convins ca ceea ce promite Dumnezeu niciodata nu o schimba. Poate ca avem noi imagini si interpretari gresite cu referire la modul in care se vor implini aceste promisiuni, dar daca Dumnezeu promite ceva si spune ca doar acolo va da binecuvantare si viata vesnica, atunci tu doar atunci vei fi in regula sa zicem incepand cu sarbatoarea corturilor si locuirea impreuna in unitate cu fratii, daca vei fi in ascultare si supunere fata de Imparat. Altfel poti sa faci orice, poti sa incerci sa-ti traiesti la nivel religios viata dar nu va functiona, adica va functiona in imaginatia ta, dar nu va fi binecuvantarea Lui in ea. Cel putin nu binecuvantare care vine de la Dumnezeu, pentru ca noi avem de multe ori imagini gresite cu referire la binecuvantarea dumnezeiasca, si ceea ce consideram noi binecuvantare este de foarte multe ori de fapt blestem. Esti tu cu adevarat acolo in ascultare si supunere inaintea Imparatului la muntele Sionului? Eu nu spun sa te duci sus pe munte si sa te izolezi acolo, pentru ca sint foarte multe responsabilitati “prozaice”pe care trebuie sa le indeplinesti in viata ta, dar te intreb traiesti cu adevarat in duh acest lucru: ca adica da sint acolo in ascultare inaintea Imparatului si nu poate nimic sa ma desparta de El, sau nimic nu mi se poate intampla care sa distruga, sau sa impiedice relatia mea cu Dumnezeu.

Vedeti voi, cat de mult distorsionam noi lucrurile, si chiar si cand ne intalnim cu prilejul catorva zile linistite ne imaginam si avem asteptari cu totul si cu totul diferite. Si cu orice alta ocazie cand ne intalnim fie ca e sambata sau orisicand cand se intampla faptul despre care am vorbit ca corturile noastre sa se intalneasca in unitate, desi toti avem cate un cort, fie ca sintem familisti, sau persoane care traiesc singure, si atunci avem fiecare corturile noastre individuale cu intimitatea si particularitatile noastre care nu privesc pe toata lumea, si totusi cand se va intampla aceasta unitate despre care am citit. Si nu vorbesc despre o intalnire simpla ca intr-un club ci aici este vorba despre cu totul si cu totul altceva. Aici este vorba despre roua din Hermon pe care trebuie sa o primim, iar Tatal doar atunci va da aceasta roua datatoare de viata, roua si nu torente de apa care pot sa spele si sa distruga diguri intarite, deci roua care poate sa dea viata firicelelor de radacini, cand este vorba de muntele Sionului. Doar acolo. Sa nu te gandesti in alti termeni, si nu incerca sa produci tu altceva, sau sa inventezi, sa filozofezi, sau sa te dezvinovatesti ca pai pot eu sa fac lucrurile in mod inteligent, si trebuie sa ne adunam pentru ca trebuie sa ne adunam. Crede-ma ca astea sint niste minciuni si nu au prea mare valoare... Sint exceptii sint convins atunci cand faci din toata inima lucrurile ...si totusi daca simti ca ceva nu merge, opreste-te si verifica ascultarea ta fata de Imparat.

E asa de placuta locuirea impreuna a fratilor....si atunci ce sa facem? Sa facem asa o comunitate care sa se retraga si sa traiasca undeva separati, ca oricum e la moda ideea si incercarea de evadare din lumea aceasta, si nu la intamplare doar ca e o solutie proasta a problemei, iar diavolul se distreaza de minune pe seama lor. Ideea de baza este ca lumea asta e ingrozitor de pacatoasa si atunci eu evadez din ea, fac o comunitate dintr-asta vegetariana si acolo vom trai adica vom vegeta de fapt, facand ceea ce face si lumea, doar ca in anumite aspecte nu ne vor atinge chiar toate mizeriile lumii.

Dar aici este vorba despre altceva, este vorba ca in duh ar trebui sa fim aici, si sa fim cu adevarat fii ai aceluias Tata, adica sa fim frati de la acelasi Tata. Este in ordine faptul ca te-ai nascut din nou, este ok faptul ca sintem fii ai aceluias Tata facand parte din Trupul lui Cristos, dar cand se va realiza aceasta locuire impreuna? Acea sarbatoare veritabila a Corturilor cand cu adevarat celabrandu-L pe Dumnezeu oamenii sint acolo in ascultare si supunere fata de Cristos. Si nu ne vom aduna motivati de ganduri straine ci cu adevarat facand voia Lui. Iar acest lucru nu va functiona decat intr-un singur fel: doar atunci cand vei fi ascultator de Cristos, numai si numai daca vei fi la muntele Sionului.

Roua Hermonului nu se va cobora pe alte inaltimi si nici in alte locuri in desertul Negev sau mai stiu eu in Jaffa pentru ca e asa de frumoasa marea acolo. Nu, nu... Doar acolo unde este Imparatul. Da, acela care domneste. Si daca ne uitam in istorie putem trage invataminte si de acolo ca cine putea sa apartina de un imparat? Numai aceia care au acceptat neconditionat si in ascultare deplina Cuvantul Imparatului.

 

Daca doresti cu adevarat sa experimentezi ce bine si ce placut este sa locuiasca fratii impreuna, du-te la muntele Sionului....fii ascultator.

 

 

Traducere Bezi Gyöngyi


 


Copyright Š 2005-2018 Comunitatea SHOFAR
http://kehilatshofar.com