.

Orbán Eszter:

 

Shabbat Beshalach

Shabbat Shira

Înregistrare făcută la închinarea de sâmbătă a comunității ȘOFAR comunitate credinciosă lui Ieșua HaMașiah

2016.01.23.

 

          Am ajuns la porțiunea Biblică denumită Beșalach, și poate că această porțiune săptămânală este una dintre cele mai dinamice și care vorbește despre cele mai adânci fapte, de fapt este porțiunea săptămânală pe care evreimea o amintește în fiecare zi. Pentru că aici sunt cuprinse fapte din istoria și tradiția evreiască, fapte care reprezintă un punct culminant și care ocupă o poziție înaltă, semnificativă. Aici se vorbește despre despărțirea Mării Roșii și traversarea poporului pe uscat, tot aici avem cântarea lui Moise, și mulțumirea pe care acesta o manifestă, apoi Miriam care la fel, mulțumește pentru izbăvire,tot aici este descrisă primirea manei, apoi apa care izvorăște din stâncă, și victoria asupra amaleciților. Dar un fapt adânc care a dat naștere la un proces întreg de fapte în viața evreimii, de aici de la acest punct începe. Traversarea Mării este punctul culminant al izbăvirii, și tocmai de aceea această porțiune, mai bine zis această zi de Sâmbătă în care citim pericopa Beshalach, se numește și Shabbat Șira adică Sâmbăta ,,Cântărilor,, exact din cauza cântării lui Moise, cântare care în fiecare zi apare în liturghia și ordinea  rugăciunilor.  Deci am ajuns la o porțiune care este prezentă zilnic în viața evreimii, de fapt ieșirea din Egipt este un fapt despre care nu doar de Pesach ne aducem aminte, ci în fiecare zi, așa cum e poruncit. Cât despre mulțumire, despre izbăvire, ne amintim nu doar de Pesach, sau într-o zi anume, sau perioada de timp anume ci în fiecare zi, se citește și își aduc aminte despre acestea.

          Și începutul acestei pericope este de fapt continuarea celei de săptămâna trecută, Karolyi a denumit acest capitol: Continuarea ieșirii, exodului, deci citesc din Exod 13:17

 17. După ce a lăsat faraon pe popor să plece, Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, măcar că era mai aproape; căci a zis Dumnezeu: „S-ar putea să-i pară rău poporului, văzând războiul, şi să se întoarcă în Egipt.”18. Ci Dumnezeu a pus pe popor să facă un ocol pe drumul care duce spre pustiu, spre Marea Roşie. Copiii lui Israel au ieşit înarmaţi din ţara Egiptului.19. Moise a luat cu el oasele lui Iosif; căci Iosif pusese pe fiii lui Israel să jure, zicând: „Când vă va cerceta Dumnezeu, să luaţi cu voi oasele mele de aici.”20. Au plecat  din Sucot şi au tăbărât la Etam, la marginea pustiului.

21. Domnul mergea înaintea lor, ziua într-un stâlp de nor, ca să-i călăuzească pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc, ca să-i lumineze, pentru ca să meargă şi ziua şi noaptea. 22. Stâlpul de nor nu se depărta dinaintea poporului în timpul zilei, nici stâlpul de foc în timpul nopţii,,

 

          Deci așa începe faraonul a lăsat poporul să plece, în acest cuvânt își are originea denumirii pericopei, în textul original aici așa începe: Beshallach adică a trimis, Faraonul pe popor. Și aici trebuie să mă opresc un pic și să vă reamintesc că titlurile de pericope săptămânale cuprind întotdeauna esența porțiunii săptămânale. Și dacă ne uităm și aici într-adevăr putem vedea că: aici începe trimiterea. Beshallach mai înseamnă în afară de a lăsa să plece, a trimite, și dat afară! Poporul ajunge deci să fie dat afară, izgonit, cei care până acuma au fost în captivitate, în robie, au fost siliți să trăiască într-o ordine stabilită, de un sistem de legi ,trebuind să facă ceea ce conducerea care era deasupra lor dicta. Deci avem aici o izgonire, o trimitere afară din acest sistem, au fost să zicem așa dați afară, trimiși aproape izgoniți de către Faraon. Și este un punct foarte important aici, pentru că la primul cuvânt deja vedem că au fost trimiși, și această trimitere, excludere și scoatere afară se poate vedea de-a lungul evenimentelor de traversare a Mării, a exodului lor deci asistăm la o dinamică permanentă, nu o stagnare într-un loc, ci o mărșăluire, un mers continuu, așa cum citim în versetul 21 stâlpul de foc lumina pentru ca ei să poată să meargă încontinuu. Au intrat deci într-un exod, dacă în Egipt au stat într-un loc, făcând un șir monoton de acțiuni, întotdeauna aceleași lucruri, prestabilite, fără dinamică în modul de trăire, ei bine când ei ies din acest sistem intră într-o curgere, într-un fluviu, într-o pulsare, într-un dinamism, care se face resimțit pe tot parcursul pericopei săptămânale, și dacă ne exprimăm figurativ atunci cu adevărat asistăm la o despărțire de ape, pentru că ei nu mai puteau trăi așa cum au trăit în Egipt. Și izbăvirea din Egipt, esența mesajului de ieșire din Egipt, atât în teologia iudaică, cât și în simbolistica literară, și istorică este că de acuma nu mai trebuie să trăiești ca un egiptean, deci nu mai trăim așa cum am trăit acolo, ci e vorba despre un nou stil de viață pe care vrea Dumnezeu să-l trăim. El vrea să ne arate noul, iar în acest nou vrea El să ne conducă. Și avem un punct contrastant deja în primul verset, Faraonul îi trimite afară, îi dă afară, și citim că Dumnezeu nu l-a dus pe drumul care dă în ţara filistenilor, ce vedem aici? În original apare cuvântul de conducere, călăuzire deci Dumnezeu nu I-a condus pe drumul care duce spre filisteni. Avem deci 2 acțiuni cu conținut diferit: unul care este trimiterea, izgonirea, darea afară, imbold de hai ieși! a lui Faraon, iar celălalt, este că atunci când te-ai rupt de ceva doar atunci poate Dumnezeu să te conducă. Și acest mesaj a devenit atât de frumos pentru mine, și în același timp o întrebare: când putem noi să simțim călăuzirea lui Dumnezeu? Pentru că de multe ori se naște în noi întrebarea: oare în călăuzirea lui Dumnezeu iau deciziile mele, pasul următor  pentru perioada de timp imediat următoare din viața mea îl fac sub călăuzirea Lui? Și aici, această istorisire care privește o națiune întreagă, ne demonstrează următorul fapt: poți să trăiești călăuzirea lui Dumnezeu numai, și numai atunci când ești LIBER, de tot ceea ce te-a dominat înainte. Dacă acel sistem te dă afară, dacă nu mai au nevoie de tine, dacă acea persoană nu mai are nevoie de tine, și aproape că te izgonește, te trimite atunci devii liber ca să fi condus de Dumnezeu. Până când poporul a fost sub robia Faraonului, Dumnezeu nu a putut să-i călăuzească. Dar în momentul în care Faraonul a trimis, a dat afară poporul pentru că nu a mai avut nevoie de el, și pentru că nu mai voia ca ei să fie acolo, atunci începe conducerea lui Dumnezeu, în viața poporului. Și cum este această conducere, este o chestiune foarte importantă, știm că nu I-a dus spre țara filistenilor, deși ar fi fost mai aproape, pentru că Dumnezeu și-a spus nu cumva să se răzgândească poporul văzând războiul și să se întoarcă în Egipt. Și de multe ori se spune păi da Dumnezeu a știut din-nainte cât de slab este acest popor, și tocmai de aceea nu l-a dus pe un drum obișnuit, ci pentru că le-a purtat de grijă și nu a vrut să-i expună luptelor, de teamă să nu sperie și să se întoarcă într-o siguranță, cumplită, de altfel în lume, în Egipt, deci tocmai de aceea  I-a condus pe un drum ocolit. Da, numai că, dacă privim un pic în esența cuvintelor și căutăm să vedem ce înseamnă țara filistenilor, și de asemenea ce înseamnă Marea Roșie, atunci putem face niște conexiuni interesante. Filistenii sub denumirea lor în ebraică, apare: philiștim, cuvânt care își are originea în cuvântul palaș, sau verbul palaș, care înseamnă: a sta culcat, a se întinde, a zace în praf. Și dacă transpun în figurativ înțeleg că țara filistenilor mă duce cu gândul la o stare de pasivitate, de lenevire, comoditate. Deci aș putea să spun că era țara comodității, iar atunci când Dumnezeu vrea să preia conducerea asupra vieții unui om atunci nu-i va arăta pământul comodității, și nu-l va conduce pe tărâmul pasivității, de ce ? Pentru ca nu cumva să se răzgândească poporul văzând luptă, și să se întoarcă în Egipt. Și aici pentru cuvântul a se răzgândi este cuvântul a-i părea rău, a chibzui, a-și schimba părerea. De ce? Pentru că într-adevăr vede război? Oare acești filisteni care erau antrenați în ale războiului și erau de calibrul egiptenilor, atunci cum se înțelege acest context aici cu pământul comodității, a pasivității, păi atunci ce fel de război era aici? Păi acolo pe un asemenea tărâm este calm, este lenevire, acolo nu ai ce să te sperii de război. În fragmentul acesta de scriptură pentru cuvântul luptă avem oaste mare, mulțime mare. Deci când omul ajunge pe tărâmul pasivității, al comodității atunci atracția mulțimii este imposibilă. Și exact de acest lucru a vrut Dumnezeu să-i scape, pentru că dacă această atracție a mulțimii I-ar fi absorbit pe acești oameni care în identitatea lor erau fragili, atunci ar fi fost la fel ca și când s-ar fi întors în Egipt. Deci, de aceea nu au fost duși pe pământul filistenilor pentru ca să nu se amestece cu mulțimea, să nu-i poată absorbi mulțimea, și nu în atracția maselor să fie, iar prin aceasta spiritele lor și sufletele lor să transmită mai departe spiritualitatea egipteană. Ci Dumnezeu I-a condus pe un drum ocolit, pe drumul care duce prin pustiul Mării Roșii. Spre pustiu...Spre Midbar, spre deșert, tocmai pentru ca mulțimea să nu te absoarbă, pentru ca să auzi Cuvântul Lui. Atunci când Dumnezeu este Cel care te conduce, nu te va conduce în mulțime, pentru că nu acolo îți va vorbi, ci te ridică din mulțime. Nu numai din Egipt, din munca silnică, asiduă, ci exact din acest motiv nu te duce spre filisteni, pentru că nu vrea ca să ajungi în mulțime. Te va duce spre pustiu, spre deșert, pentru ca acolo, singur fiind, vei fi capabil să-i auzi glasul, să poată să-ți vorbească. Acesta este scopul călătoriei prin pustiu, și exact de aceea s-a și întins timp de 40 de ani, pentru ca Dumnezeu să poată să vorbească. În mulțime, pe tărâmul filistenilor ar fi fost imposibil să vorbească poporului în așa fel încât acesta să audă, în mulțime nu ar fi putut nici poporul să se formeze ca popor, de aceea a fost nevoie de pustiu, de drumul acela ocolitor, pentru ca acolo să fie singur. De aceea ai și tu nevoie de pustiu, și trebuie să mergi de multe ori pe drumuri ocolite, pentru ca să fii singur și să poți auzi călăuzirea. Când vorbim despre călăuzirea lui Dumnezeu, trebuie să spun că de atât de multe ori El ne conduce pe drumuri cari nu au nici o rațiune din punct de vedere uman. Pentru că logic ar fi să mergi pe un drum umblat, și pentru popor ar fi fost logic să meargă pe un drum cunoscut, mai scurt prin pământul filistenilor și apoi spre Canaan, ar fi fost un drum de parcurs în 2 săptămâni. Dar NU, Dumnezeu a spus NU. I-a dus pe un drum ocolitor, printr-un pustiu, în care a putut să le vorbească. Nici pe tine nu în mulțime te va atenționa, identitatea ta nu poate să ți-o dea în mulțime, în atracția mulțimii. Este nevoie de singurătate, este nevoie de pustiu, este nevoie de separarea aceasta în care poți să auzi curat Cuvântul Lui. Și când cel mai nimerit ar fi să pășim într-o direcție care ni se pare la îndemână, să nu ne mirăm că Dumnezeu ne va călăuzi pe un drum cu totul diferit. Pe un drum pe care pentru noi nu are nici un sens, și nu înțelegem de ce tocmai pe acolo? Și în cazuri din acestea să ne gândim întotdeauna la conexiuni, poate că acum nu vedem capătul, dar capătul drumului este întotdeauna bun. De aceea te duce pe acolo, prin Midbar, în Bamidbar, spre deșert pentru ca să-I auzi Cuvântul. Celălalt înțeles al pustiului este medaber, adică înseamnă vorbire. Dumnezeu poate să ne vorbească doar în pustie, altfel nu. De aceea s-au dus către pustiu. Ei bine dar cum stăm cu Marea Roșie? Pentru că ei au ajuns la o secțiune de drum unde putem simți că e finalul. Nu se putea merge mai departe. Ce o fi fost în capul lor, ce au simțit ei acolo? De ce trebuie să mergem spre Mare, păi ar fi mult mai inteligent să trecem prin țara filistenilor, și gata în sus spre Canaan. NU. Drumul trebuia să ducă spre Mare. Marea Roșie în ebraică este Yam Suf . Suf înseamnă nu numai stuf și păpuriș, ci provine dintr-un verb care semnifică trecerea,  consumarea, a fi nimicit, și a se împlinii. Când Dumnezeu te călăuzește afară de undeva și ești în trimitere, pentru că într-adevăr Faraonul te-a dat afară, și Dumnezeu te conduce, atunci El vrea să te conducă spre împlinire, spre ceva complet. Marea Roșie este simbolul nimicirii, trecerii totale a stării de sclavie. Tot ce a fost și este în urma ta este nimicit, este terminat, și mai este și împlinirea Cuvântului lui Dumnezeu. Drumul ocolit din versetul 18, așa cum este scris aici că Dumnezeu I-a condus pe un drum ocolit, de multe ori poate ne gândim, de ce este nevoie în viețile noastre de aceste drumuri ocolite, păi ar fi mult mai simplu pe un drum drept, pe o cărare directă, și în loc de asta avem parte de atât de multe drumuri ocolite, în viețile noastre de credință... dar în această expresie a  drumului  ocolit mai este acolo un înțeles care semnifică: te cuprinde, te înconjoară. Când te conduce pe drumul ocolit, atunci scrie literalmente: te înconjoară, adică Dumnezeu te cuprinde și așa își conducea poporul. Iar această cuprindere în jur, această îmbrățișare este și simbolul purtării de grijă. Atunci când Dumnezeu te conduce, nu există să nu te cuprindă de jur împrejur. Ori de câte ori te conduce și îți cere să faci următorul pas, acolo este prezentă întotdeauna cuprinderea Lui, îmbrățișarea Lui. Dacă nu este, și nu simți această îmbrățișare atunci este cu semnul întrebării dacă pasul pe care l-ai făcut este în călăuzirea Lui? Pentru că dacă tu găsești că drumul către filisteni este mai ușor și mergi în acea direcție, ei bine acolo tu nu vei simți îmbrățișarea Lui. Ocolișul nu înseamnă doar că în spațiu și timp fac un ocol, ci acolo este vorba de o înconjurare. Dumnezeu te înconjoară și astfel poate să te protejeze. Dacă nu simți înconjurarea, nu simți acoperirea, atunci este cu întrebare dacă ești în călăuzirea Lui, sau ești într-o altă trimitere, într-o altă misiune, fie ca e vorba despre sentimentele tale, fie că e vorba de căile altora, gândirea altor oameni. Când Dumnezeu te conduce atunci omul simte întotdeauna această îmbrățișare, această înconjurare.

          Un alt moment foarte interesant din această porțiune biblică este că fiii lui Israel au ieși înarmați de pe pământul Egiptului. Și dacă mă gândesc un pic avem aici un popor care sclavi fiind au cunoscut maxim, sapa și lopata, dar armele nu. Atunci cum au ieșit înarmați? Cu ce fel de arme, cu sculele astea de grădinărit? Și acest cuvânt mai are un sens interesant, pentru că înarmat mai înseamnă și încurajați. Dumnezeu ne dă întotdeauna curajul necesar pentru drumul care îți stă în față. El te încurajează pentru drumul acela. Curajul este cel care stârpește frica din om. Dacă cineva este curajos atunci nu se teme. Atunci când omul ajunge în călăuzirea lui Dumnezeu, atunci frica încetează. Și simte tot mai mult curajul, primește curaj să facă cutare și cutare lucru. De ce? Pentru că simte că este îmbrățișat, simte că aici nu are de-a face cu propriile invenții și teama se risipește. Când omul este în conducerea lui Dumnezeu atunci primește curaj. Încetează superstițiile, presupunerile, imaginațiile și pur și simplu simte curajul acela care îl ajută să facă următorul pas. Și mai apare un sens foarte interesant al acestui cuvânt, iar acesta este că înarmarea, încurajarea mai înseamnă și mijloc și șale. Adică cu șalele înconjurate, cu mijlocul încins au ieșit din Egipt fiii lui Israel. Eu simt aici în chestiunea asta de mijloc, șale înconjurate, încinse că ei au început să aibă spatele drept, au început să aibă o ținută demnă. Gândiți-vă că oamenii aceștia au fost ani de zile asupriți, fără identitate, și trăiau apăsați, nu puteau să fie ei înșiși, și acum începeau să îndrepte, să aibă demnitate. Și mai simt aici că a avea mijlocul încins mai înseamnă că ești conștient ce de ceea ce ai, știau ce talente au, știau ce le-a fost dat chiar dacă timp de decenii, sau secole, din generație în generație au trăit sub un control, chiar și atunci ceva a rămas în conștiința lor. Ce anume? Ceea ce este oglindit în versetul 19 foarte frumos: ,, Și Moise a dus cu el și oasele lui Iosif pentru că (acesta) I-a jurat să jure (n.tr) pe fiii lui Israel spunând: Dumnezeu care vă vizitează vă va vizita și atunci să scoateți afară oasele mele cu voi!,, Sunt două expresii poetice foarte frumoase în acest pasaj: vizitându-vă vă va vizita, și i-a jurat să jure. Și sigur că vă aduce-ți aminte de istorisire că Iosif le-a spus că atunci când vă va vizita Dumnezeu să mă duce-ți și pe mine înapoi pe pământul strămoșilor noștri în Canaan. Și de fapt exact această promisiune a împlinit-o Moise, că nu a lăsat oasele lui Iosif în Egipt. Și încercați să gândiți peste lucrurile materiale și să vedeți simbolistica persoanei lui Iosif. Ce înseamnă oasele, și ce înseamnă aceste două combinații de cuvinte jurând v-a jurat și vizitându-vă vă vizitează, și simbolul oaselor este foarte important și puternic. Pentru că nu e vorba doar despre un schelet de oase ci osul mai înseamnă putere. Puterea care este în ceva, și mai înseamnă și făt. Putere, făt, os. E cuprins aici ceva care ajută în viitor, ceva care face conexiunea cu trecutul și suntem și în prezent, Adică trecutul prezentul și viitorul se conectează în acest verset în care Moise duce cu sine trecutul, ce anume? Oasele lui Iosif. Puterea lui Iosif, ceva care îi lega chiar dacă era un fir subțire, totuși îi lega de identitatea lor, adică de cine erau ei? Iosif a fost ultimul evreu care în străin fiind a păzit totuși Legea, care a acționat conform Cuvântului lui Dumnezeu, iar după el, se stinge aceasta. Timp de multe, multe generații nu a mai fost, și de aceea a trebuit să atingă acea putere a lui Iosif, trebuiau să apuce promisiunile lui Dumnezeu, din trecut. Să se atingă de acel fir subțire prin care promisiunea poate să se continue. Iosif este, și vorbim de multe ori despre asta, că este precursorul lui Ieșua. Du-te înapoi și atinge promisiunea pe care Isus Cristos cândva în trecut ți-a făcut-o, atât că ai uitat, pentru că au avut grijă alții să uiți! Adu-ți aminte și atinge, apucă acele oase, acea putere care este în această promisiune pentru că în asta ai fătul, continuarea, și promisiunea așa se va împlinii. Puterea lui Iosif nu a putut să rămână în Egipt, nici Cuvântul lui Dumnezeu nu a putut fi lăsat acolo, acea promisiune, pe care a promis-o de foarte mulți ani, strămoșilor, patriarhilor. Trebuiau aduse din Egipt. Și când vorbim despre faptul că am trăit în lume atâția, sau atâția ani, și Dumnezeu ne-a apucat și ne-a scos, pentru că Egiptul este un simbol al lumii, și al muncilor ei istovitoare, și când Dumnezeu ne scoate din acestea atunci El scoate și ceea ce ți-a promis de foarte multă vreme. De ce ? Pentru că acea sămânță este în tine, acel făt, acel curat și sfânt pe care El l-a pus la origini în tine, este în tine, doar că s-a murdărit din cauza noroiului, din cauza muncilor istovitoare și pentru că au dat cu biciul pe tine, și te-au făcut să uiți, și nu ai avut posibilitatea să deschizi acel curat care este în tine. Deci este în tine, puterea este acolo în tine, trecutul și viitorul este în tine, și acest lucru vrea Dumnezeu să-l salveze și să-l scoată din lume, și să-l facă să prindă viață.

Jurând I-a făcut să jure pe fiii lui Israel, Iosif. Acest jurământ aici înseamnă de fapt o hotărâre foarte solidă, adică ceea ce a hotărât ferm Dumnezeu în tine, ei bine acel lucru îl și duce la împlinire. Vizitându-te te vizitează Dumnezeu, gândindu-se, se gândește la tine,             Dumnezeu te va cerceta cu amănunțime, și va studia viața ta și va zgândării toate acele lucruri pe care Egiptul a vrut să le stârpească din tine, dar fără succes. Nu au putut, pentru că este acolo acea putere, în scânteia aceea minusculă de viață pe care ai primit-o, în sămânța aceea care este în tine. Și aș putea să mă duc înapoi la momentul în care am fost concepuți, atunci când Dumnezeu a pus totul în noi. Și poate că ne-am născut în familii rele, și am crescut în familii rele, sau poate că nici măcar nu am avut familie, și am ajuns într-un anturaj rău, și tinerețea la fel am petrecut-o în condiții rele, și am făcut multe rele pe care nu trebuia să le facem, cu toate acestea în scânteia aceea este puterea, scânteie pe care Dumnezeu o vizitează. Da o vizitează și o cercetează în tine, El însuși o păstrează în tine, și o va lua în seamă și te va ridica și te va face să ieși din Egipt. De ce? Pentru ca să poți împlinii promisiunile lui Dumnezeu.

          Acest fragment se încheie cu: ,, și au pornit din Sukkoth și au tăbărât în Etam la marginea pustiului. ,,și aici de fapt încep să apară minunile lui Dumnezeu, pentru că partea aceasta care începe aici este de fapt intrarea în călăuzirea lui Dumnezeu, iar de aici nu tu ești cel care faci lucrurile să se întâmple ci El. Totul, absolut totul se întâmplă independent de tine. Degeaba ai vrea să faci orice, atât de tare se simte din acest fragment că puterea și atotputernicia lui Dumnezeu este cea care va acționa prin tine. E adevărat că aceste minuni le va face pe tine, dar clar se va simți că nu mai conduci tu. Și exact aceasta este esența călăuzirii. Ești părtaș, ești în aceste acțiuni, este nevoie de armele tale, talentele tale și de tot ceea ce Dumnezeu ți-a dat, este nevoie de tot, dar fără tine nu funcționează, totuși nu tu ești cel care acționezi, ci Dumnezeu acționează prin tine, pe tine și în tine.  Au pornit din Sukkoth, sukkoth știm că înseamnă corturi, ponești dintr-un cort, de acolo de unde ți-ai târât zilele, și ajungi la marginea pustiei Etam. Etam înseamnă: VOI. Cu voi, pentru voi, prin voi, apare deci conceptul de VOI. Până acuma a fost: tu, eu, el...nu a fost o gândire la plural. Deci aici începe un concept de formare a părtășiei. Cu voi! Aici ajunge poporul. De aici începe călătoria prin pustie, de aici începe conceptul: noi mergem împreună. Dumnezeu este cu Voi. Prin voi lucrează Dumnezeu, și în voi își duce la îndeplinire lucrurile. Ieși din sukkoth, din cortul tău, din cortulețul tău personal, și începi să trăiești ce înseamnă: Voi. Atunci când nu sunt doar eu, ci mai sunt și alții, și începe și acela să se conecteze cu mine,și acesta și deodată se formează o părtășie, o comunitate. Și aș putea să spun chiar că astfel se formează și comunitatea lui Cristos, și Trupul lui Cristos. Membrii deodată încep să se observe unii pe ceilalți, că nu e doar eu, și el/ea, ci observă că este noi și voi. Deci trebuie să ajungă acolo poporul la această stare de VOI. Au ajuns și au tăbărât în starea de VOI, prin voi, pentru voi. După care au putut să pornească și să trăiască călăuzirea și autoritatea lui Dumnezeu. Nu voi vorbi despre Marea care s-a despicat, nici despre cântarea lui Moise, și nici despre nimic altceva care au urmat după cele spuse, pentru că într-o singură propoziție se poate cuprinde tot ceea ce înseamnă minuni ale lui Dumnezeu, minuni care de fapt nici nu sunt minuni, pentru că nici evreimea nu le consideră a fi miracole, ci pur și simplu întâmplări. Întâmplări care se întâmplă atunci când omul își umblă drumul deja în conducerea și trimiterea lui Dumnezeu.      

          Un singur gând înainte de final, despre stâlpul de nor și de foc.,,Domnul mergea ziua înaintea lor sub forma unui nor pentru ca să-i conducă pe drum, iar noaptea într-un stâlp de foc pentru ca să le lumineze, și pentru ca să poată înainta zi și noapte. Nu s-a îndepărtat stâlpul de nor ziua și nici stâlpul de foc noaptea din-naintea poporului. ,,Când omul ajunge în călăuzire și Dumnezeu îl înconjoară, atunci focul și stâlpul de nor, nu apare doar ca o manifestare a naturii ci este vorba aici despre acoperirea lui Dumnezeu, ca stâlp de nor, iar focul reprezintă curățirea și judecata lui Dumnezeu. Când mergi într-o călătorie de pelerinaj, când pășești pe un drum al ucenicizării, și umbli cu adevărat în conducerea lui Dumnezeu atunci acești stâlpi de nor și de foc vor fi mereu acolo. Acolo trebuie să fie. Ai nevoie de acoperire, ai nevoie să simți că mâna lui Dumnezeu te acoperă,  și de asemenea trebuie să fie simbolul, focul judecății, curățirii, sfințirii. Norul de altfel în simbolistica evreiască reprezintă și rapiditatea, dinamismul, faptul că omul merge dintr-o parte în alta și se întâmplă lucruri. Iar când Dumnezeu te conduce acolo nu este apă stătătoare. Nu I-a acoperit cu apă stătătoare ci cu nor, deci ajungi într-o dinamică. Lucrurile merg înainte, se formează chiar dacă trebuie să aștepți termenele evenimentelor.  Chiar și atunci când, un pic mai târziu Dumnezeu le spune: stați liniștiți, acuma Eu acționez. Dar acționează. Pentru că atunci când El acționează atunci nu este o stare de nihil, un vacuum, ceva care merge în gol, ci acolo este vorba de acțiune. Viața de credință pot să afirm că este ceea ce trăiesc de fapt pe propria-mi piele, este extrem de dinamică. Nu e statică, nu este ceva care stă pe loc. Nu e un Egipt în care stai în loc și faci munca silnică la nesfârșit. Viața de credință este într-adevăr foarte colorată, cu foarte multe surprize, pe care cu cât mergi mai departe simți tot mai mult că mergi înarmat, simți tot mai mult curajul, și simți tot mai mult că umbli în călăuzirea lui Dumnezeu și simți tot mai mult tot ceea ce am spus mai înainte. Simți că s-a terminat, simți că e ceva nou, simți că ești în centrul acțiunii și simți pulsul, dinamica lucrurilor.

           Acestea au fost gândurile care s-au născut în mine atunci când m-am pregătit pentru pericopa Beshallach, și vă doresc la toți să trăim acea realitate că suntem în trimitere, să trăim realitatea că Egiptul ne dă afară, trebuie să trăim acest lucru. Până nu trăim această dare afară și nu simțim că nu suntem parte a acestei lumi, până atunci nu poate Dumnezeu să ne conducă. Simt pe propria-mi piele că Egiptul mă aruncă afară, mă trimite, și când mă trimite și mă dă afară , mă izgonește, atunci simt că Dumnezeu poate să mă conducă. Iar în această conducere a Lui trăiesc cu adevărat extrem de multe surprize și viața mea este plină de acțiune. Vă doresc și îmi doresc și mie să trăim cu toții în această conducere a lui Dumnezeu, și acea îmbrățișare a Lui, și de asemenea să nu uităm de acel os, de acea putere care este acolo de la origini, să privim înapoi, să îndrăznim să atingem acea promisiune pe care Dumnezeu ne-a dat-o doar că Egiptul a distrus-o și a călcat-o în picioare, să ne încurajăm și să dăm viață din nou acelor comori pe care le-am primit de la începuturi și care ne aparțin.

Traducerea: Bézi Gyöngyi

                                                                                                                                   

 


 

TOATE ARTICOLELE SCRISE DE PE PAGINILE NOASTRE WEB SE POT ABSOLUT GRATUIT DESCĂRCA, DUPĂ CARE SE POT TIPĂRI ȘI DISTRIBUI CU CONDIȚIA PĂSTRĂRII ÎNTEGRITĂȚII INFORMAȚIILOR

CONDIȚIILE DISTRIBUIRII SCRIERILOR SUB ORICE FORMĂ ESTE SĂ SE PĂSTREZE ÎN TOTALITATE NEALTERATE, NEMODIFICATE ȘI NETRUNCHIATE INFORMAȚIILE, CU MENȚIONAREA SURSEI ȘI ÎN EXCLUSIVITATE GRATUIT.


Copyright © 2005-2018 Comunitatea SHOFAR, comunitate evreiască mesianică a lui Jesua HaMassiah Serviciul JHVH NISSZI
http://kehilatshofar.com