.

Orban Eszter

 

ASTĂZI – MÂINE

Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine; căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei necazul ei. “  (Matei 6: 34)

 

 
 

 

Trăim vremuri de criză, caracterizate de tot mai multe constrângeri, şi greutăţi.   Preţurile escaladează cu repeziciune, salariile scad, sau stagnează în cazurile fericite,asta în cazul în care oamenii au ce lucra, şi încă nu sunt reduşi sau puşi pe şomaj, din cauza reducerilor sau a falimentării firmelor.  Reabilitarea economică, şi ieşirea din criză se lasă aşteptate. Suntem într-un punct terminal, şi viaţa de zi cu zi, supravieţuirea  este tot mai grea.  În tot acest context, un strat foarte subţire al societăţii, o duce bine, ostentativ de bine...

Şi dacă ne gândim bine, totuşi, într-o situaţie similară a zilelor noastre, şi chiar mai rea din punct de vedere economic, cultural şi politic, Ieşua a atras atenţia oamenilor : să nu se îngrijoreze. Şi atunci ca şi acum  aveai o singură variantă de ales: ca individ să intri în rând, în rândul slugilor. Ca naţiune să te asimilezi, să te contopeşti într-un imperiu, şi să devii astfel un cetăţean al lumii, cu preţul pierderii identităţii naţionale, dar şi a promisiunilor lui Dumnezeu. Întrebarea care s-a pus şi se pune şi astăzi este: ce va fi mâine, şi în viitor ? Ce va fi cu copiii noştri? Ce se va întâmpla  cu promisiunile lui Dumnezeu ? Iar această întrebare se pune şi astăzi atât la nivel de individ, şi mai mult la nivel de comunitate, în căutarea  drumului,este  rădăcina îndoielilor...
Dar ce ascunde de fapt acest cuvânt: îngrijorare. Frică ? Lipsă de perspectivă ? Situaţie fără ieşire? Necredintă?

Atât în limba ebraică, cât şi în greacă acest cuvânt înseamnă: a fi îngrijorat, a purta frică de ceva, dar mai înseamnă şi a purta de grijă cuiva, a fi grijuliu. În acest fel îngrijorarea capătă nu doar o conotaţie negativă, ci demonstrează că există şi aspectul pozitiv al purtării de grijă. Cu acest cuvânt se exprimă grija care se poartă faţă de copii în educaţia lor, respectiv grija care se manifestă şi spre cei cu nevoi reale, bătrâni, cei căzuţi, cei aflaţi în nevoi.  Iar în acest sens porţiunea din textul biblic capătă o altă nuanţă. Nu este un îndemn la tânjeneală, ci este ceva ce ne îndeamnă la  atenţie, la găsirea sensului mai adânc.  În lumina textului original s-ar putea reda cam aşa:

Nu purtaţi grija zilei de mâine; căci ziua de mâine se va îngriji de ea însăşi. Ajunge nevoia fiecărei zi.”

A te îngriji de ziua de mâine, de viitor în general, înseamnă acel fel de ,,îngrijorare” în care îmi planific viaţa cu mult în avans, şi nu numai viaţa mea, ci şi a familiei, a celor dragi. Mă gândesc şi planific faptul că copilul meu va merge la facultate, cu toate că poate nu este deloc  în planul lui Dumnezeu pentru viaţa lui, acest aspect. Mă îngrijesc să am personal, şi familia mea o existenţă sigură,  cu toate că poate ar fi mai multă nevoie de mine, decît de bunurile pe care le pot procura cu munca mea.   Mă îngrijesc de viitor, mă asigur cu alte cuvinte. Adică fac ceea ce fac din puterea mea omenească , din voinţa mea umană. Şi toate acestea pot să le fac cu o motivaţie şi un scop foarte bun, din grija pe care le-o port, din responsabilitate părintească, sau maritală, din pură dragoste pentru ai mei. Aş putea să spun cu alte cuvinte că mă îngijorez peste măsură. Şi Ieşua ne spune: ,, nu vă îngrijiţi de viitor ” ceea ce urmează este lasă-L pe El să se îngrijească de tine ! De ce? Pentru că ceea ce urmează, chiar ziua de mâine este El, Cristos, Cel care ieri, astăzi şi mâine este acelaşi. El este cel care poartă veşnicia, este persoana în care este continuitatea. El este acela în care trecutul, prezentul şi viitorul este unic, inseparabil, şi în acest continuum doreşte El să ne ridice, să fim una cu El şi  să trăim în El.  Dacă ne îngrijim de ziua de mâine, atunci stricăm, distrugem  continuumul veşniciei. Atunci în locul Regelui, facem noi pe regii, atunci în locul Providenţei, ne îngrijim noi înşine. Şi toate acele lucruri pe care ni le-a pregătit Providenţa Divină, nouă, familiei, comunităţii noastre nu putem să le primim, nu putem să le preluăm pentru că propriile noastre construcţii se ridică ca nişte obstacole înaintea noastră.   Pe de altă parte, Ieşua ne avertizează şi de polul opus al problematicii: să nu cumva să uităm de responsabilităţile noastre zilnice: „ajunge zilei nevoia ei”.

Adică avem la dispoziţie 24 de ore, interval în care să ne achităm de datoriile noastre, acele lucruri pe care Dumnezeu ni le-a dat de rezolvat. Nici mai mult, dar nici mai puţin. Ci suficient. Acele lucruri care ne satisfac nevoile. Şi aici nu este vorba de probleme, necazuri, lovituri, greutăţi, care se tot acumulează de pe o zi pe alta,şi pe care parcă omul în încercarea lui de a-şi rezolva viaţa le împinge dintr-o  zi în alta,  asemena unei lavine uriaşe de zăpadă.   Aici este vorba de nevoi. De nevoile spirituale, sufleteşti şi fizice. Este vorba că Dumnezeu pentru ziua pe care ne-a dat-o, pentru astăzi a pregătit acea hrană spirituală suficientă, acel Cuvânt Viu, pe care putem să-l asimilăm,  de asemenea acea hrană sufletească suficientă exprimată prin gânduri, emoţii, vreri care provin de la El şi de aceea sunt sfinţite, sunt vii şi dătătoare de viaţă, şi acea hrană fizică întăritoare şi dătătoare de putere pentru trupurile noastre.  Iar pentru ca să putem primi ceea ce ni s-a pregătit trebuie să şi acţionăm în sensul că trebuie să mă ocup cu Cuvântul lui Dumnezeu,pentru ca să-L pot auzi, trebuie să-mi folosesc mintea, să-mi funcţioneze gândirea, trebuie să-mi trăiesc emoţiile pentru ca să mi se zidească sufletul, şi de asemenea nu pot să-mi neglijez nici condiţia fizică. Iar dacă am familie atunci  sunt responsabil nu doar de propria-mi persoană ci şi de ceilalţi, pentru ca şi ei să primească în toate suficient din ceea ce a fost pregătit de Dumnezeu pentru ei. Tocmai din acest motiv nu trebuie să  ne îngrijim noi de ziua de mâine, să nu vrem să dăm mai mult decât este suficient. De ce ? Pentru că dacă cerem de la Dumnezeu şi acceptăm de la El zi de zi, ceea ce a pregătit pentru ziua dată, de fapt  suficienţa în toate aspectele vieţii, doar atunci vom fi împliniţi. Dar dacă  construnim pe propria îngrijorare, purtare de grijă, atunci ori va fi prea puţin şi vom fi nemulţumiţi, ori va fi prea mult şi rezultatul va fi că ne înbuibăm.

Dar dacă Cristos e Domn şi Împărat deasupra fiinţelor noastre în totalitate, atunci El va fi cel care ne va oferi suficienţa. Dar acceptarea şi primirea acesteia  depinde de noi, sunt eu oare gata să primesc zilnic ceea ce este suficient pentru mine, pentru familia mea, să accept şi să şi dau mai departe? Pentru că atunci trăind prezentul pot vedea viitorul, şi aşa ca şi femeia cinstită din Proverbe 30 voi putea râde privind la ziua de mâine.  Atunci astăzi, mâine va deveni un continuum , în care voi putea trăi binecuvântarea, creşterea. Iar azi-mâine nu mai este o îngrijorare,, ci o aşteptare  cu bucurie a împlinirii cu mine şi în mine a acelei suficienţe, care a fost pregătit de Cristos pentru mine.  
Toate acestea sunt valabile atât pentru viaţa de comunitate, în care avem viaţa de părtăşie.Să nu dorim  să ,, inventăm” noi cum vom merge mai departe, cu ce metodă să mai colorăm întâlnirile de părtăşie, să nu importăm şi să nu folosim idei noi, pentru a face ocaziile de părtăţie mai atractive, pentru ca să fim mai mulţi.  Dumnezeu a dat un loc concret şi o chemare concretă în cadrul Trupului Său, ca şi comunitate, iar împlinirea acestei chemări se materializează prin faptul că îl lăsăm pe El să se îngrijească şi să organizeze. Să lăsăm ca acel plan originar să se împlinească cu vieţile noastre  pe care l-am primit de la El. Numai astfel pot deveni vii promisiunile, şi numai astfel se vor împlinii acestea în viaţa unei comunităţi, dacă nu se abat de la drumul pe care a fost chemat să umble. În locul căutărilor de drumuri şi a bâjbâielilor, se poate experimenta grija atotsuficientă a lui Dumnezeu, în timp ce El ne călăuzeşte pas cu pas.
Propoziţia citata mai sus (v.34) reprezintă oarecum concluzia versetelor în care Ieşua spune în ce sens să nu ne îngrijorăm, despre ce anume să nu ne îngrijim. 

De aceea vă spun : nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră, gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca. Oare nu este viaţa mai mult decât hrana, şi trupul mai mult decât îmbrăcămintea? " (6,25)

Viaţa si trupul. Cuvântul  „nefeş” din ebraică şi  „psiché” în greacă, corespunde aici cuvântului “viaţa”, concret înseamnă suflet.  Adică suflet şi trup. Îngrijorarea cu privire la acestea două este inutilă, este deşartă. Nu eu trebuie să acumulez “hrana sufletească", asimilând filozofii, purtat fiind de diverse curente culturale, în încercarea de a-mi vitaliza gândurile, raţiunea, simţămintele. Nu prin propriile-mi puteri sau din produsele creierului meu trebuie să-mi stâmpăr setea. Sufletul este mai mult decât “diversele” tipuri de hrană oferite de modelele lumii. Nu eu trebuie să culeg din acestea. Ci însuşi Dumnezeu  este Cel care îmi va satisface nevoile sufleteşti prin dorinţe, emoţii, vreri,gânduri venite de la El. Nici trupul nu este doar suprafaţa care apare în diverse îmbrăcăminţi ale curentelor trendi, modern, retro sau alte stiluri. Căci sufletul şi trupul este mai mult decât atât...
"Uitaţi-vă la păsările cerului: ele nici nu samănă, nici nu seceră, şi nici nu strâng nimic în grânare, şi totuşi Tatăl vostru cel ceresc le hrăneşte. Oare nu sunteţi voi cu mult mai de preţ decât ele?  Şi apoi cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui? Şi de ce vă îngrijoraţi de îmbrăcăminte ? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes; totuşi vă spun că nici  chiar Solomon, în toata slava lui nu s-a îmbrăcat ca unul din ei. Aşa că dacă astfel îmbracă Dumnezeu iarba de pe câmp, care astăzi este, dar mâine va fi aruncată în cuptor, nu vă va îmbrăca El cu mult mai mult pe voi, puţin credincioşilor?" (6,26-30)

Păsările cerului şi crinii de pe câmp, ca simboluri ale cerului şi pământului fac aluzie la totalitatea creaţiei. Dumnezeul Atotputernic Cel care a creat cerul si pământul, atât pe orizontală cât şi pe verticală, în toate dimensiunile şi suprafeţele, se îngrijeşte de creaturile Lui. Toata flora şi fauna atât în cer cât şi pe pământ vestesc rânduiala legităţilor Lui. Şi prin această comparaţie Ieşua vrea să ne transmită că omul poate să înveţe din ordinea lucrurilor create legitatea ordinii lui Dumnezeu. Aşa cum o floare înrădăcinată în sol îşi trage seva necesară, tot aşa şi noi înrădăcinaţi în Cristos putem să înflorim şi să trăim. Comparaţia bogăţiei de culori  florale  este un indiciu că nici viaţa de credintă nu este ceva gri si monoton. Ci dimpotrivă este multicoloră, cu multe straturi şi poate să devină atrăgătoare, plăcută, fiind o  mărturie bună înaintea oamenilor. Iar păsările cerului, ca simboluri ale libertăţii oglindesc acea libertate pe care putem să o experimentăm şi s-o trăim în Cristos.  Nu este vorba de plutire, o stare de umblare deasupra pământului ci este vorba de libertatea, eliberarea spiritului.  Că adică pe măsură ce  scap de legături, pe măsură ce sunt curăţit de păcatele şi poverile care s-au sedimentat pe mine, cu atât mai uşor şi mai liber îmi va fi spiritul şi sufletul. A privi din această perspectivă lumea vie, putem vedea cât de mult este ea supusă legi lui Dumnezeu. Ea este într-o dependenţă totală de Creator, pentru că este incapabilă să se îngrijească de propriile nevoi. Nu are alta şansă în  vulnerabilitatea ei, este la mila  totală a lui Dumnezeu. Iar această stare este din nou  mesaj omului, nu încerca să păşeşti de la unu la doi, din propriile-ţi puteri, din propria-ţi voinţă, ci lupta pe care trebuie s-o duci în viaţa aceasta trebuie s-o duci bizuindu-te în totalitate în Providenţa Divină. „cine dintre voi, chiar îngrijorându-se, poate să adauge măcar un cot la înălţimea lui?” Această întrebare nu se referă la înălţimea fizică a staturii unui om. Din traducerea ebraică se poate reda : cine este omul care poate să-şi înmulţească, să-şi mărească chiar şi numai cu un cot, siguranţa, stabilitatea prin propriile gânduri, propria raţiune? Nimeni nu se poate mândri cu propriile realizări,cu darurile spirituale, sufleteşti sau fizice, pentru că toate sunt primite de la Dumnezeul care poartă de grijă. Iar textul din limba greacă spune: cine este acela care din propria grijă poate să adauge doar un cot la anii vieţii lui? Cu alte cuvinte multele noastre  forţări nu pot să adauge nimic la vârsta, timpul care ne-a  fost rânduit de Dumnezeu în lumea pământească. Ieri, astăzi şi mâine toate sunt în mâinile Lui.

"Nu vă îngrijoraţi dar, zicând:  Ce vom mânca? sau Ce vom bea? sau Cu ce ne vom îmbrăca?  Fiindcă toate aceste lucruri Neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.” (6,31-33)

A mânca, a bea, a te îmbrăca. Nevoi de bază. Dincolo de tărâmul fizic însă, se găseşte şi nevoia sufletească, spirituală. Întrebarea nu se pune doar la nivelul trebuinţei de siguranţă socială. Pe calea vieţii de credintă la fel ne punem de multe ori întrebarea: ce să mănânc? Unde primesc Cuvântul viu după care însetează duhul meu? Să beau ce? Unde găsesc adevărul după care însetează sufletul meu? Cu ce să mă îmbrac?   Care este chemarea mea? Unde pot să-mi găsesc locul? Care este slujba mea? La toate aceste întrebări vine răspunsul lui Ieşua, nu vă îngrijoraţi de acestea. Nu asta să fie  tema principală a preocupărilor voastre, pentru că toate astea neamurile le intreabă. Aceia care nu cunosc pe Dumnezeu. Aceia care eventual au experimentat ceva din purtarea de grijă a Lui, dar nu au predat domnia asupra vieţii lor lui Dumnezeu. Acei oameni care poate au trăit doua-trei minuni, dar nu s-au decis conştient pentru Cristos. Oameni care sunt simpatizanţi, dar nu intr-o stare de legământ cu El. „Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra.”  Căutaţi, literalmente înseamnă a cere, a dori, a alege Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui. Împărăţia Lui, că adică să fie Domn şi Împărăt,asupra fiinţei mele în totalitate, şi prin Legea Lui să mă judece, să mă restaureze, să-mi dea îndurarea Lui care să mă ridice, să mă elibereze, să mă sfinţească şi astfel să pot să primesc izbăvire şi binecuvântare. Dacă deasupra tuturor  lucrurilor, prioritar în viaţa mea va fi să cer, să doresc şi să aleg Împărăţia în care Ieşua HaMaşiah prin Dreptatea Lui mă formează şi mă aduce la maturitate, atunci toate aceste întrebări unde primesc Cuvânt curat, unde este adevărul, care este drumul şi chemarea mea, nu îşi vor mai avea rostul, pentru că El însuşi ni le va dărui.Doar atunci va putea să-mi arate care este chemarea mea dacă, în toate lucrurile supus fiind Lui voi umbla şi îl voi urma pe El. Atunci nu se mai pune întrebarea că oare aud cuvântul, sau ce este corect şi ce este incorect, ce este adevărat şi ce este fals. Pentru că atunci Adevărul Lui va lumina totul, şi în oglinda desăvârşită a Legii voi vedea drumul meu şi voi auzi glasul Lui. Atunci nu va mai fi îngrijorare, şi nici forţări omeneşti, referitoare la cum, în ce fel sau în ce direcţie să merg mai departe. Atunci va fi totală mulţumirea şi suficienţă în toate, putere şi mărturie.Şi atunci alături de viaţa noastră spirituală,se vor regla şi lucrurile sufleteşti şi trupeşti, pentru că acestea vor intra pe făgaşul şi locul rânduit de El. Toate acestea pentru că El este cel care ne împlineşte toate nevoile, în aşa fel încât ziua de astăzi să poată deveni mărturie pentru ziua de mâine.

 

 Copyright © 2005-2011 SÓFÁR Jesua HaMassiah-ban hívő ZSIDÓ KÖZÖSSÉG
JHVH NISSZI Szolgálat
 
 
2011.03.10. Traducere: Bezi G.
 
 

Copyright © 2005-2018 Comunitatea SHOFAR
http://kehilatshofar.com