.
 
ZIUA MORŢILOR, SAU A TUTUROR SFINŢILOR ?

SPUNE MAI DEGRABĂ UN KADDIŞ ! 

Autor Orban Bela

 

Iarba se usucă iar floarea cade...  “( Isaia 40)

“Zilele omului sunt ca iarba, se deschid ca florile de pe cāmp. ( Psalmul 103:15)”

         Ziua tuturor sfinţilor, sau ziua morţilor ? Aceste două sărbători nu se confundă, deşi ambele induc īn eroare  mulţimi de oameni, atunci cānd īi duc īn slujbe spiritiste.

 

Ziua tuturor sfinţilor ...e sărbătoarea “ bisericii glorificate ?

         Conform bisericii catolice există trei biserici ( !)

-         cea luptătoare ( militantă), care este comunitatea sufletelor de pe pămānt,

-         cea care suferă ( patiens). Toţi caei care au murit şi suferă īn focul purificator,

-         cea care triumfă ( triumphans) Adunarea sufletelor glorificate care au ajuns īn ceruri  adică sunt māntuite...Aici ajung cei care sunt purificaţi deja prin foc, sau cei care au fost sfinţi pe acest pămānt.

 

Īn fiecare an, īn prima zi a lui noiembrie e Festum Omnium: ziua tuturor sfinţilor..Această zi e sărbătoarea “ bisericii glorificate”,ocazie īn care o putere pămāntească se autoproclamă ca fiind trupul lui Cristos Mesia.

Cu adevărat că e o biserică militantă, care de mii de ani, şi-a arogat dreptul fals de a īmpărţi viaţă veşnică, şi nu doar, ci ridică la rangul de  sfinţi pe unii , ca fiind glorioşi…O biserică care īmparte  māntuire prin focul purificator şi drepturi fals arogate… Face asta fără pocăinţă, fără Legile lui Dumnezeu şi fără har, ocolind domnia lui  Cristos (Jeshua HaMassiah ).

Acest cult al morţilor cu toate semnele sale exterioare, iluminarea şi īmpodobirea mormintelor şi a cimitirelor, este un obicei străbun ...o sărbătoare catolică.

O aducere aminte a celor morţi care au trăit o aşa zisă viaţă “ sfāntă“, aducere aminte de sufletele celor socotiţi a fi glorificaţi, şi aducerea aminte a tuturor acelora care au fost purificaţi de focul curăţitor şi au ajuns deja īn rai.

Īn Bisericile  ortodoxe şi-au adus aminte pentru prima oară de martiri īn jurul anului 380. Īn vest īn schimb, s-a ridicat Pantheonul īn 609 īn memoria Fecioarei Maria şi a martirilor . Īn vremea papei Grigore al IV: lea a devenit 1 noiembrie sărbătoare, pe care Ludovik cel Cucernic l-a introdus īn īntregul Imperiu Frank īn anul 935.

 

Specificul păgān, şi caracteristica spiritistă este bine redată de faptul că litaniile actuale conţin rugăciuni şi cereri de ajutor către sfinţi. Mai mult īncepānd cu anul 1969 se pot include şi sfinţii protectori proprii ai ţării, ca şi mijlocitori.

 

Litania Tuturor Sfinţilor este deci baza tuturor litaniilor, īn care pe lāngă rugăciunile adresate către Trinitate, Cristos şi Maica Fecioară, urmează cererile adresate īngerilor şi  sfinţilor. Nu īntāmplător e şi faptul că această litanie răsună şi de Paşti, la botezul unei persoane mature, şi cu prilejul  altor  zile considerate semnificative, iar efectul ei se resimte īn tărāmul spiritual.

Aşa s-a aşezat īn locul Vieţii, Moartea, īn centrul Bisericii Catolice, şi astfel fiind prezentă īn toate slujbele şi litaniile, a devenit motorul puterii ei spirituale.

Această rugă către Toţi Sfinţii , precum şi litania zilnică  a cărei surse este are o bază ascunsă şi anume distrugerea, renegarea Trinităţii …( şi a lui Cristos…) Certitudinea acestui fapt este invocarea sufletelor celor morţi precum şi a duhurilor moarte. Este dovada vie a faptului că această aşa zisă Biserică singură māntuitoare, “glorificată ”, se interpune īntre om şi Jeshua HaMassiah , pretinzānd şi accentuānd  mijlocire, şi putere de māntuire falsă. Toate acestea funcţionează pe plan generalizat, din Evul Mediu, şi īn ţara noastră.

 

O Zi a morţilor.

După Ziua Tuturor Sfinţilor, urmează 2 noiembrie, o zi īn care ne amintim de cei morţi.

 

Ziua Morţilor…

…Atunci cānd credincioşii vii şi cei care au murit deja, īntr-un mod tainic sunt īn părtăşie, şi īn unitate cu sfinţii se roagă unii pentru alţii…

Este ziua īn care Biserica Militantă,cea care se luptă pe pămānt , īşi aduce aminte de suferinţa celor care sunt īn focul purificator…

Din vremurile străvechi este cunoscută dorinţa celor vii de a se īngriji de cei morţi. Īn Roma spre exemplu era cunoscută sărbătoarea morţilor sub denumirea Feralia.

 

Conform credinţei comune, īn această perioadă focul purificator face o pauză, īn care sufletele celor morţi se odihnesc. Şi īn acest timp se īntind mese festive sufletelor moarte, şi acestea sunt aşteptate acasă de cei vii. Superstiţiile, şi mulţimea actelor spiritiste se desfăşoară din plin.

Am putea denumi această zi o zi a comuniunii spiritiste, căci este formată din “ Biserica  “ celor vii, şi a celor morţi…

Privind la toate aceste rădăcini, nu este de mirare că păgānismul creştinismului păgān deschide  uşa lumii demonilor. Fie conştient, fie inconştient, fie sub acoperirea cuvintelor tolerante, aşa devin mulţi robii duhului morţii, sau chiar slujitorul acestuia. De ce ? Pentru că dacă cineva atunci cānd aprinde o candelă sau lumānare nu o face doar īn memoria celui drag, ci invocă sufletul- duhul  celui mort, atunci din păcate , poate să cheme un demon de fapt. Cānd cineva merge la cimitir pentru ca să se īntālnească cu morţii, in locul sufletelor celor dragi, se va īntālni cu demonul care va veni īn numele acestora, astfel că există posibilitatea ca īn mod supranatural, să intre īn contact cu cel care īl invocă....Pot de asemenea să se īntīmple şi experienţe supranaturale, mistice, din care poate porni lucruri carismatice false.

Nu e tot una deci, că mergem să ne amintim (să comemorăm) sau să ne īntīlnim !

 

Īn perioada aceasta a Zilei tuturor Sfinţilor şi a Zilei Morţilor sunt multe pericole care  ameninţă pe toţi aceia care nu s-au rupt sufleteşte de cei morţi, şi pe cei care trăiesc cu ideea spiritistă catolică, conform căreia este posibilă īntīlnirea cu sufletele celor morţi, respectiv ei sunt tot timpul īmpreună cu acestea, şi mai ales īn aceste zile.

Durerea pricinuită de lipsa trupească şi sufletească, este prin dorinţe, o bună ocazie dată lumii demonice de a influenţa pe cei vii.

Īn locul Domnului Vieţii, trimişii morţii pot să direcţioneze vieţile oamenilor: pīnă la moarte, la Moarte...

Eu īnsumi cīnd sunt aceste zile , mă duc la cimitir.

Şi pentru ca să nu fiu o pricină de poticnire pentru alţii, uneori pun cīte un buchet de flori la morminte...

Apoi mă īndrept spre Dumnezeu. Īl binecuvīntez şi mă opresc cu mulţumire īn faţa Lui. Īi mulţumesc pentru vieţile acelora prin care am putut să am eu īnsumi viaţă, īi mulţumesc pentru aceia care m-au crescut conform īnvăţăturilor Dumnezeieşti şi care m-au ajutat să trăiesc bine anii pe care i-am trăit pīnă acum.. Pentru faptul ca mi-au oferit posibilităţile pe care Dumnezeu le-a rīnduit pentru mine. Dacă īmi mai aduc aminte de ceva păcat pe care l-am făcut īmpotriva lor, sau am neglijat ceva, le pun şi acestea īnaintea lui Dumnezeu...

 

Īntīlnirea din cimitir nu poate să fie o īntīlnire cu cei morţi pentru nici unul dintre noi, dar poate să fie o ocazie de mulţumire, binecuvīntare a lui Dumnezeu, sau chiar de manifestare a părerii de rău pentru vreun lucru comis. O ocazie de a ne aminti de bine, şi mai rar de a pune īn ordine răul, sau lucrurile omise. Este īntīlnirera celui viu cu Dumnezeul Cel Viu. Pentru că cimitirul nu este sub īmpărăţia morţii! Moartea poate domni doar peste corpul fizic, şi poate ucide doar trupul. Duhurile noastre trăiesc īn continuare īn aşteptarea īnvierii şi a judecăţii finale. Da ele trăiesc īn continuare, dar īntr-o aşteptare complet izolată de oamenii care īncă sunt vii.  

 

Evreimea şi cimitirul...

 

Atunci cīnd un evreu pleacă dintr-un cimitir, se apleacă rupe un mănunchi de iarbă pe care-l aruncă la spatele său şi spune cuvintele versetului 16 din Psalmul 72:

 

” Veiatzicu keesev hasade” – „ să īnflorească oraşele ca florile cīmpului „

Cu aceasta mărturiseşte că omul iubit pe care l-a pierdut va īnvia la o viaţă nouă... Īşi exprimă astfel dorinţa, că asemena cu florile care par a fi moarte iarna, primăvara inverzesc din nou, aşa să fie şi cu viaţa celui plecat, să continue cīndva...

Nu e la īntīmplare faptul că cimitirul se numeşte īn ebraică Bet HaChaim, adică Casa celor vii...Iar īn yiddish este loc bun- „ghit or „.

         Iar atunci cīnd cu prilejul vreunei īnmormīntări Psalmul 90 ne atenţionează de efemeritatea vieţii, cimitirul īn sine este un exemplu elocvent şi simbol palpabil, asupra faptului că ciclul vieţii şi a morţii este real.

Faptul că plantele  din cimitir nu se pot scoate şi īntrebuinţa la alte scopuri simbolizează că de aici nu poţi să duci nimic afară, nici măcar trunchiurile de copaci nu se pot īntrebuinţa la alte lucruri...Dar cel mai īnsemnat mesaj pe care ni-l transmite este că după orice distrugere naturală īntotdeauna este şi va fi renaştere şi īnviere.

Renaşterea simbolică a naturii, poate fi ajutată omeneşte prin plantarea florilor īn jurul mormintelor...

 

Nu doresc să scriu īn mod amănunţit despre īnmormīntare, şi despre serviciul de rămas bun. Ci vreau ca rīndurile mele să răsune către cei vii, către aceia care au pierdut pe cineva, sunt īn doliu, sau īşi amintesc de cei dragi.

Totuşi aş vrea să vă comunic cīteva dintre fragmentele unei īnmormīntări pentru ca să īnţelegem cīt de mult este vorba de despărţire şi de un rămas bun definitiv.

         Cu prilejul unei īnmormīntări, un evreu, īşi rupe (k”ria) marginea hainei ca simbol al durerii şi doliului, arătīnd că goi am venit īn lume, şi goi şi plecăm din lume, atunci cīnd Dumnezeu aşa hotărăşte. El spune:

 

„Binecuvīntat eşti Dumnezeul nostru Veşnic, care eşti judecător drept...”

Apoi continuă cu cuvintele lui Iov:

 

„Dumnezeu a dat, Dumnezeu a luat. Numele lui fie Binecuvīntat.” ( Iov 1:29 )

După aceasta Hazanul ( cantorul ) continuă cīntīnd:

 

„ Stīncă tare este El, faptele lui sunt desăvīrşite, toate căile Lui sunt drepte. Credincios este El, nu se dezminte, adevărat şi drept e El...” Moise a cīntat aceste cuvinte atunci cīnd şi-a luat rămas bun, (Deuteronom 32:4) iar acestea sunt rostite īncet şi de către cei īn doliu. Apoi cu cuvintele Psalmului 91 se aşează sicriul īn „ascunzătoarea „  lui, şi se rosteşte:

„ ...iar tu du-te .... Te vei odihni, dar te vei scula iarăşi odată, īn partea ta de moştenire, la sfīrşitul zileler.” ( Daniel 12:13)

După aceste cuvinte de rămas bun, ca un cuvīnt final se rosteşte cuvintele celui Neschimbat:

„...se īntoarce ţărīna īn pămīnt, cum a fost, şi ....se īntoarce duhul la  Dumnezeu, care l-a dat. „ ( Eclesiastul 12: 7)

 

O despărţire completă, binecuvīntarea lui Dumnezeu, acceptarea voii lui Dumnezeu...

Această predare devine practică după cum urmează:

-         prima constă din 7 zile, numele ei derivă de aici şi este shiva..

Familia o ţine īmpreună, excluzīnd toate lucrurile plăcute, bucuria.

-         a doua perioadă „ slosim” adică 30 este perioada de doliu care se ţine pentru rude,

-         īn cele din urmă perioada de 12 luni, care se ţine după părinţi

 

Īn această periodă de un an, băiatul care este īn doliu, spune rugăciunea Kaddish, o rugăciune din aramaică.

Este o rugăciune care de fapt nu e spusă pentru morţi ci este o rugă īnălţată spre Dumnezeu pentru sine şi pentru Popor.

Conţinutul ei poate fi mărturie şi īnvăţătură pentru noi, o īncurajare pentru cei pe care i-a ajuns durerea şi suferinţa doliului lor, de aceea o prezentăm.

 

„ Īnălţat şi sfinţit să fie Numele Lui Cel Mare, īn lumea pe care a creat-o după voia Lui. Să-şi stabilească Īmpărăţia īn timpul vieţii tale.

Īn viaţa casei lui Israel cīt de curīnd, cīt mai repede, şi  să spunem : Amin!

Fie Numele Lui binecuvīntat īn veci de veci !

Fie binecuvīntat, lăudat, īnălţat, preamărit, lăudat cu imnuri de slavă, slăvit şi onorat Numele celui Unic şi  Sfīnt, Cel care e deasupra tuturor cīntărilor de slavă, imnurilor şi laudelor, şi să spunem : Amin!

Să izvorească pacea din cer peste vieţile noastre, şi peste tot Israelul, să spunem : Amin!

Acela care face pace īn ceruri, să aducă pacea şi peste noi şi peste īntreg Israelul, şi să spunem : Amin!”

 

După acestea urmează doar comemorările anuale ale celui adormit, cīnd din nou răsună rugăciunea Kaddish...

Este exprimarea dorinţei omului viu după adevărul, domnia şi binecuvīntările lui Dumnezeu. Este o aducere aminte despre cel care a umblat cu noi pe cărările vieţii, şi īmpreună cu laudele şi binecuvīntarea lui Dumnezeu, sunt cuvintele de rugă ale unui om spuse la mormīnt, om  care īnaintează spre Īmpărăţia lui Dumnezeu, şi poate doar să işi mai aducă aminte despre cei care au fost īnaintea lui.

 

Iar atunci cīnd răsună Kaddish nu facem altceva, decīt să depunem mărturie despre singurul Creator, Dumnezeu Veşnic, despre Dumnezeul lui Avraam, Isac şi Iacov – Israel. Cerem ca Īmpărăţia Lui să ia fiinţă īn viaţa proprie şi īn viaţa naţiunii noastre, adică a fiinţarea şi funcţionarea Īmpărăţiei Mesianice ...

Pentru toate acestea īl binecuvīntăm, Īl preamărim şi-L slăvim deasupra tuturor şi a toate pe Cel Veşnic. Pe El care a făcut pacea, şi ne-a dăruit-o prin lucrarea de mīntuire a lui Jeshua HaMassiah. Pace lui Dumnezeu şi  omului din dragostea şi īndurarea Lui.

Rugăciunea Kaddish este deci o mărturie a faptului că este viaţă după moarte, şi că viaţa poate să domnească doar după moarte.

 

Este opusul oricărei credinţe creştine şi păgīne, opusul spiritismului, conform căruia poate să fie mīntuire prin intermediul morţilor prin mijlocirea lor.

 

Cimitirul este deci gol !!! Nu-l  căuta nici tu pe cel mort, iar cu lucrurile moarte să nu ai nici o tangenţă.

Adu-ţi aminte, şi trăieşte, iar īntre timp spune şi tu un Kaddish...

 

Din pricina celor ce sunt vii !!

Pentru acei mulţi care sunt vii dar morţi, şi pentru ca să putem rămīne īn Viaţă chiar şi după moartea noastră trupească.  

 

27 oct.2008 

 
Traducere de Bezi G. 

Copyright © 2005-2018 Comunitatea SHOFAR
http://kehilatshofar.com