Despre evreii mesianici partea III.-a

Cealaltă parte a podului 

 

Orbán Béla

 

Însumând cele expuse mai înainte, ( Despre evreii mesianici partea 2-a ) putem trage concluzia că evreimea şi-a păstrat caracterul unitar.

Diversele ramuri de credinţă nu se angajează în conflict unele cu altele, nu sunt în concurenţă, şi nu încearcă să amăgească pe nimeni să se mute dintr-un loc în altul.

Tocmai din acest motiv majoritatea ramurilor de credinţă se raportează, în esenţă, la fel faţă de evreii mesianici. Diferenţele existente nu sunt privite ca ţinte de atac, atunci când în lucrurile de bază există consens.

Iar acest consens se referă în principal la acceptarea unitară a Torei, în aşteptarea lui Mesia, în dorinţa împlinirii profeţiilor, şi se reflectă în aşteptarea responsabilă a vremurilor apocaliptice.

Deci în acest consens nu este polemică, dar există diferenţe de opinii cu privire la  amănunte, de asemenea nu este o luptă îndreptată unii către aţii, ci se trag doar anumite graniţe, în ceea ce priveşte asumarea părtăşiei în unele aspecte, o asumare tacită, neexprimată.

Şi totuşi există un oarecare  fel de luptă de apărare, atunci când misionând în cadrul creştinismului, israeliţi din naştere, işi schimbă identitatea de evrei în identitate creştină, şi literalmente dau buzna în comunităţile evreieşti...

O asemenea rezistenţă, luptă de apărare poate fi resimţită în special pe teritoriul Israelului, acolo unde persoane convertite la creştinism, care îşi neagă în esenţă şi părăsesc identitatea evreiască, sunt excluşi chiar şi din rândul Neamului..

Aceşti oameni sunt în realitate într-o stare schizofrenică, israeliţi care îşi asumă o identitate care nu le-a fost hărăzită, aceea de creştini păgâni, vrând să şi-o păstreze şi pe cea de evreu.

Iar această dublă identitate nu este o stare în voia lui Dumnezeu, cu alte cuvinte nu există evreu creştin, ci doar creştini şi evrei care au devenit creştini ca un statut explicativ pe care şi-l dau ei, sau evrei asimilaţi de misiuni.

Există evreu, care l-a primit pe Jeshua ca Messia, dar nu a devenit membru al unei alte naţiuni, şi nici nu are voie să trăiască cu o altă identitate.

Acest fapt a trebuit explicat în primele rânduri, pentru ca  să putem ajunge la partea cealaltă a „ podului „ adică la mulţimea care se declară a fi creştină.

Această tabără este foarte colorată, şi multistratificată, în care există şi fraţi, dar există şi atac la adresa „podului „ respectiv împotriva misiunii ei. Sunt mulţi, şi în multe feluri diferiţi, cu spiritualitate sau simţire diferită...

Este o tabără în clocot, care spre deosebire de evreime, se muşcă unii pe alţii, se luptă unii cu alţii, şi apoi cu acelaşi avânt şi spirit iau în colimator evreimea, care se găseşte de partea cealaltă a „podului” într-o aşteptare şi unitate închisă.

Pentru noi e importantă prezentarea şi cunoaşterea acestei tabere, deoarece ei încearcă să-şi îndrepte atacurile fie folosindu-se de noi, fie de evreii falşi şi filosemiţi, sau prin podurile ecumenice, încearcă să pătrundă, să prădeze şi să înglobeze evreimea.

Toate aceste tendinţe au început, şi acţionat din rădăcinile creştinismului, şi de asemenea în starea absolut similară cu a corintenilor !

 

Starea de astăzi similară corintenilor !

Atunci când, după o slujire foarte grea şi puternică, de un an şi jumătate a apostolului Pavel, a început să funcţioneze Adunarea din Corint, era o situaţie şi context  istoric aproape identic cu situaţia zilelor noastre.

Situaţie similară cu aceea în care astăzi funcţionează Trupul lui Messia, şi în cadrul acestuia, a evreilor mesianici care îşi îndeplineau misiunea, şi trimiterea, slujirea.  Corintul era un oraş modern al epocii respective, infectat de fenicieni, alcătuit în principal de aventurieri, cu o viaţă tumultuoasă, şi condusă de cetăţeni romani. Iniţial a fost emblema Imperiului Grec, a acelui Imperiu, care avea la conducere nişte străini, care nu aveau nimic în comun cu celelalte seminţii  greceşti. Cu toate acestea ei fiind cei care ţineau laolaltă şi conduceau Imperiul.

Apoi au venit romanii şi au dărâmat oraşul. Pentru că pacea era un cadou care se obţinea doar prin lupte şi războaie..Pax Romana...

Biruitori, şi aflându-se în minoritate, un nou Corint străin, cu o populaţie internaţională, un oraş înfloritor al amestecurilor... La naşterea Mântuitorului acest imperiu se numea Ecumenism !..

Şi astăzi tot la fel e, în situaţia în care un creştinism păgân, care niciodată nu a fost cristic,cu toate acestea s-a postat în fruntea creştinismului, conduce şi activează funcţionarea spiritului Pax Romana la nivel spiritual, şi sufletesc, încercând să stăpânească peste adunarea actuală a Corintenilor, respectiv peste adunarea aflată sub călăuzire cristică.

La fel ca odinioară, şi astăzi reiese cu prioritate cunoaşterea ( gnosis) şi înţelepciunea ( sofia) şi prin acestea renaşterea gnosticismul care se poare numi  modern. Toate acestea din pricina stratificării multiple au dat naştere sincretismului ecumenic, sincretism care ajutat de toleranţă şi fiind un duşman declarat al discriminării a dus la înfiinţarea confesiunilor, adunărilor şi mişcărilor, confesiuni liberale, reformate, şi totodată dintre acelea care neagă Legea şi desconsideră Cuvântul viu al lui Dumnezeu.

Cu adevărat că au apărut stări similare corintenilor şi în zilele noastre, cu o tendinţă în creştere în ultima perioadă. Nu este la întâmplare, căci lumea modernă, îşi construieşte propriul imperiu, în care o minoritate ascunsă deja stăpâneşte peste popoarele amestecate...

Stăpânire pe care şi-a extins-o conform manevrelor a la Pax Romana, şi peste continente...

Tocmai de aceea nu poate fi un secret faptul că o metodă veche şi frecvent uzitată, apare nu doar în cuvintele lui Seneca „ divide şi stăpâneşte „ ci funcţionează dezbinând societăţi, biserici şi orice unitate umană,acest spirit  îşi extinde apoi stăpânirea,fiind o putere care este aceiaşi, care a fost, şi va rămâne aceiaşi până la ultima judecată.

Acest spirit distrugător era activ în timpul apostolului Pavel şi de asemenea în vremea Adunării din Corint. S-a înfiltrat şi în zilele noastre în adunări de unde radiază înspre afară, atacând şi evreimea messianică.

Când Pavel vorbeşte despre această dezbinare, aminteşte o împărţire tripartită:

Apolo, Chifa... şi partidul care îl pusese pe el pe stindard...

În cazul lui Apolo era vorba despre atracţia „calităţii „, căci Apollos era din Alexandria, iar filozofia lui Philon şi-a pus amprenta asupra lui şi asupra activităţii lui ulterioare...

Cu acest eşafodaj s-a creat oportunitatea apariţiei altor forţe distrugătoare:

-         Înţelepciunea i-a ameţit atât pe învăţător cât şi pe ascultători...

-         Ascultătorii l-au supravalorizat pe Apollos, punându-l înaintea lui Pavel şi astfel, şi înaintea Cuvântului viu al lui Dumnezeu...

-         Ca o consecinţă s-a declanşat împărţirea în partide...

-         Această împărţire a degenerat într-atât încât, ascultătorii înfumuraţi se lăudau cu apartenenţa lor (la cine şi la ce), ca şi când a sta la picioarele lui Apollos ar fi fost ceva mai select, sau un loc privilegiat...

 

Iar Chifa care a apărut în mijlocul lor ca musafir, era admirat ca purtătorul magic al noutăţii.

În toate cele trei cazuri amintite mai sus, au ieşit la iveală nişte caractere de oameni care în cele din urmă au produs scindări, distrugeri, caractere care şi în zilele noastre influenţează grav confesiunile, şi lupta dintre acestea.

Cu alte cuvinte s-au produs:

-         Atitudinea de a face diferenţă între oameni,

-         Alegere ( catalogare )între musafiri, între oferte

-         Dorinţa exclusivistă, după prestigiu, şi nu numai chiar acceptarea şi pretinderea acesteia, a prestigiului omenesc

-         Idolatrizarea însuşirilor carismatice

-         Pretenţia la cunoaştere şi cunoştiinţe de nivel înalt

-         Accentuarea  apartenenţei la  anumiţi slujitori

Lista acestor caracteristici care nu este completă, gândesc că arată spre diagnosticul şi boala mortală a creştinismului zilelor noastre.  

Aceste simptome sunt întâlnite zilnic în cadrul adunărilor, simptome care sunt primele, apoi tot mai dese,  semne ale rupturilor şi scindărilor în partide.

-         alegerea celui care este cel mai bun, în era extinderii explozive a informaţiei, permite să intre pe scena concurenţei personalităţi de tipul „ marilor slujitori „ oameni pe care nimeni niciodată nu i-a verificat, şi cu ajutorul mijloacelor de reclamă lumeşti pot să manipuleze mase de oameni, pot să ucidă chiar prin vrăjitorie carismatică, utilizând autorităţi fals arogate...

-         de aici e doar un pas până la invitaţiile făcute slujitorilor, pe baza principiilor pieţei. La cerinţele fizice şi sufleteşti, ataşează cuvintele oamenilor aşa zişi „spirituali”, garanţia sigură a succesului, câştigului şi a curviei spirituale...

-         la capătul şirului stă „ eu aparţin, fac parte din...”

Afirmaţie care este caracteristica cea mai de seamă a creştinismului zilelor noastre, şi de asemenea o declaraţie de credinţă a propriei idolatrii.  

Erau vremuri când oamenii urmau perceptele unei religii despre care şi mărturiseau credinţa lor. Apoi în cadrul unei religii au urmat o confesiune, care era simbolul unui statut câştigat prin naştere sau un simbol al autorităţii acceptate benevol. Un raport juridic de proprietar...

Astăzi toate acestea au fost schimbate, şi înlocuite cu precădere cu o stare de apartenenţă la adunare. În esenţă este de fapt varianta de astăzi a scindărilor din biserica din Corint, căci adunările noi sunt grupări iniţiate tot de oameni, grupări care apoi îşi înmulţesc membrii prin cei care aderă la ei.

Continuarea şi repercursiunile celor întâmplate în vremea lui Pavel, sunt de asemenea trecute în revistă în Epistolele lui. Unitatea era în curs de destrămare iar adunarea îşi pierdea izul de familiaritate şi frăţie al părtăşiei.

A apărut:

- cultul personalităţilor...

- s-a dezvoltat snobismul ( bogat-sărac)...

- s-a declanşat procesul separatismelor, (clici) grupuri grupuleţe mâncau separat, în unele se beţiveau chiar.

     Revenind la zilele noastre, cu cât mai slab şi contaminat de spiritul de turmă este creştinismul, cu atât creşte în cadrul acesteia autoritatea umană. De altfel cei care sunt ţinuţi în stadiul de imaturitate, revendică aceasta !

-         superioritatea, vanitatea carismatică, se secondează cu autoritatea,

Este vreun dar spiritual atunci cu acest dar îşi întăreşte propria imagine, mai mult îşi solidifică propria influenţă.

Omul epocii noastre are nevoie de soluţii şi doreşte miraculosul, iar când îşi dă seama de tendinţa de dominaţie a falşilor păstori sufleteşti înlocuiesc disciplinarea adunării cu misticismul, acceptând autorităţi spirituale false şi neverificabile, le face acestea de cele mai multe ori, aflându-se sub imperiul fricii.

-         Omul actual se străduieşte să obţină în toate domeniile vieţii: calitatea. La fel se întâmplă şi atunci când alege conducător, premergător.

Aşa cum în lume nu cunoştiinţele sunt importante, sau  contează, ci diploma, la fel şi creştinismul cataloghează. Contează f. Mult ce studii ai, ce ai publicat până acum, ce distincţii ai obţinut, în timp ce Cuvântul Viu al lui Dumnezeu devine nesemnificativ,  şi de asemenea şi Marea Trimitere a ei...Succesul în locul mărturiei, retorica în locul predicii şi utilizarea paletei colorate a ştiinţelor ajutătoare...

Văzând toate aceste urmări, Pavel nu şi-a asumat responsabilitatea efectuării imersiunii în adunarea din Corint, şi s-a angajat în apărarea sfinţeniei şi a purităţii Cinei, dând atenţionări aspre.

Dacă privim şi comparăm,  starea similară a creştinismului actual şi a celui din Corint, ne frapează o asemănare foarte importantă:

În Corint nu exista aristocraţie, nu erau tradiţii şi nu erau nici cetăţeni respectabili, care să ducă poverile !! La fel în adunările zilelor noastre sunt tot mai puţini cei care sunt exemplu demn de urmat, oameni de frunte care să reprezinte o “ aristocraţie spirituală “. …

Adunările creştinismului actual au un patrimoniu de câţiva ani, câteva decade sau cel mult secole de moştenire spirituală şi sufletescă. Într-un cuvânt: sunt  fără rădăcină, sunt“flori de un sezon”…

Iar această stare conduce la partide şi rupturi continue, devenind victime şi unelte ale duşmăniei. În starea aceasta de dezrădăcinare, nu numai că sunt într-o  luptă continuă şi  orientare spre  ţeluri misionare noi, ci sunt jucăriile curentelor spirituale, şi a noilor manipulări. În cazul lor este valabilă zicala care spune că cine nu are ţel şi port pentru destinaţie, pentru acela vântul reprezintă doar pericol. Ambarcaţiunea aceea va naufragia, iar echipajul va muri de foame şi de sete la bordul ei.

Aşa cum am amintit, nu am prezentat toate similarităţile adunării din Corint şi a celei din zilele noastre. Cu toate acestea, am primit multă cunoştiinţă, despre faptul că, exact aşa cum în adunarea din Corint, au fost atacaţi în felurite forme, evreii mesianici, şi împreună cu ei, fiind în aceeaşi părtăşie,în Trupul lui Mesia, fraţii întorşi din alte neamuri, tot aşa se întâmplă şi azi, şi nu este greu să identifici cine sunt cei care sunt dăunători slujirii mesianice, sau din ce direcţie poate să vină atac asupra noastră. Prin ei şi dintre ei sunt toţi cei care poartă în sine, semnele spiritelor de scindare, din Corint.

 Pentru aceştia “ podul” mesianic este doar unealtă pentru a-şi transpune luptele interioare pe teritorii exterioare, împotriva altora, sau sub denumirea de misiune să-şi îndeplinească scopurile colonizatoare.

Fac acest lucru, căci din pricina scindărilor şi efectelor rupturilor de partide, sunt pierderi pe care le pot recupera doar asimilând pe alţii, şi totodată sub titlul de “biruninţă în misiune” îşi fac reclamă, cu care pot ademenii alte suflete. În lumea în care trăim e de la sine înţeles, că nimeni nu se asociază cu cel slab, oamenii sufleteşti au nevoie de succese, de experienţe,de  minuni şi de alte lucruri “ măreţe”.

Iar Satan se foloseşte de toate acestea, atunci când le oferă pe acestea…

Descrierea stării adunării din Corint, şi a semnelor maladiilor acesteia, sunt toate prezente în zilele noastre, iar Satan are remedii la toate …

El, care este capabil să împlinească orice dorinţă omenească şi trupească, în adunările creştine. În mod miraculos, măreţ şi pe deasupra “biblic”…

 

Podul este închis doar dintr-o parte,  căci evreimea nu atacă.

Din partea cealaltă sosesc în mod constant cetele colonizatorilor, cei care intenţionează să îşi atribuie rolul podului. Ei, care vorbesc tare,  vociferează, sunt plini de frică. Dintre locuitorii ţării care prezintă simptomele maladiilor corintiene  sunt doar circa cincizeci de mii, dintre aceia care vociferează, iar între ei există şi un număr de persoane silenţioase care aşteaptă în linişte...

Ei sunt cei care atacă cel mai vehement slujirea mesianică, în timp ce tocmai ei sunt şi cei care fac imposibilă funcţionarea podului... Snobi, separatişti, cei care trăiesc sub imperiul cultului personalităţii, aparţinătorii clanurilor, înfulecători şi beţivani spirituali...

Ei sunt cei care idolatrizează oameni, adunări, în timp ce îşi împart lor sau altora, autoritatea spirituală, ei a căror charismă este baza vanităţii lor, ei sunt cei care se autointitulează mai înţelepţi decăt ceilalţi, ei şi conducătorii lor, cei care în loc de Cristos sunt doar membrii „...işti”, „ ...ici”,  „...aţi „ sau poate nici măcar din ăştia, ci doar supuşii  unei grupări cu denumire fantezistă...

Ei care pentru o vreme doar, împiedică funcţionarea podului, şi datorită naturii lor niciodată nu vor putea accepta chemarea şi trimiterea specială a evreilor mesianici. Pecetluindu-şi astfel soarta:

Şi anume că nu vor putea fi parte din Trupul unificat a lui Mesia; şi nici  nu vor putea fi beneficiarii promisiunii  binecuvantării profeţiei realtoirii.

Slujba noastră înspre ei constă în mărturia vieţiilor noastre, şi în roadele acelei credinţe şi supuneri, care se coc în cadrul acelor evrei care pentru ei sunt intangibili şi îndepărtaţi, precum şi înverzirea acelor seminţe, pe care Dumnezeu Însuşi le-a pornit în oamenii religioşi atît de dispreţuiţi de ei.

Căci în măsura în care această trupă de nimic,gălăgioasă închide drumul spre evreime, exact la fel reprezintă o piedică în calea creştinilor ca aceştia să-şi cunoască rădăcinile evreieşti.

Iar cei care chiar şi prin intermediul nostru ajung să cunoască Legile lui Dumnezeu şi să le accepte pe acestea, vore xperimenta în scurt timp şi harul, viaţa lor nu va mai fi sub domnia idolatră a   dorinţelor omeneşti, ci va fi în mîna lui Jeshua HaMassiah !!

Mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu că evreimea mesianică, are misiunea de a ridica din nou la poziţia ei iniţială Legea Lui Dumnezeu, are misiunea de a face cunoscută Legea, şi de a o reabilita, la fel ca şi evreimea credincioasă care îl aşteaptă pe Mesia.

Toată slava îi aparţine lui Dumnezeu şi pentru faptul că sub domnia lui Jeshua HaMassiah putem să trăim şi Dragostea lui Dumnezeu şi în El deasemenea Harul mîntuitor....

Totodată mulţumim lui Dumnezeu, că în urma acestora ne-a binecuvîntat şi cu darurile harului. Prin Jeshua HaMassiah şi El în noi, putem experimenta faptul că acestea ne oferă protecţie împotriva spiritelor care atacau odinioară şi adunarea corintenilor, şi nu doar că nu avem nimic în comun cu acestea dar nici măcar nu se pot strecura printre noi, sau nu pot pătrunde prin noi, pe pod la evreimea aflată de cealaltă parte, pentru ca să o poată amăgii.

 Cu toate că atacurile şi încercările sunt continue, uneori deranjant de zgomotoase, cel mult tresărim la acestea uneori...Motivul este că dintre darurile harului cel care funcţionează cel mai mult prin Jeshua HaMassiah şi în prezenţa Lui este – diakrises pneumatos – darul deosebirii duhurilor. Trăim lucrarea puterilor interioare, aceea care a fost fals înlocuită cu cuvîntul “ miracol”…

Experimentăm zilnic acţiunea vindecărilor. În acelaşi timp cuvîntul cunoştiinţei – logos gnoseos- este tot un dar primit de la Dumnezeu, care se face auzit în fiecare ocazie de slujire. Fie prin cunoştinţe evreieşti, fie creştine, sau prin folosirea ştiinţelor lumii...

De asemenea, Dumnezeu dă în fiecare situaţie – logos sofias – cuvînt al înţelepciunii, cuvînt  care îl rostea Solomon în situaţii de judecată...

Şi totuşi cel mai mare dar dintre toate acestea îl considerăm a fi darul credinţei . A acelei credinţe care nu este omenească, ci vede ceea ce nu se vede, şi promisiunea care se va împlinii.

Iar atunci cînd ne exercităm slujba de credincioşi mesianici, zidim, apoi facem să funcţioneze “podul” atunci putem cu adevărat să dăm slavă cu mulţumiri Dumnezeului nostru, căci ceea ce astăzi ştim, în viitor vom experimenta şi vedea.

Nu doar că există darul credinţei în noi, ci este şi funcţional, deşi astăzi încă nu se poate vedea rezultatul, dar este sigur că va apărea atunci cînd într-un mod vizibil pentru toţi, vom fi parte la unificarea Trupului lui Mesia. Prin noi, şi nu prin planurile sau voinţa noastră.

Iar cetele zgomotoase ale celor ce se luptă între ei, şi ţipă şi  argumentează încătuşaţi de frică, sunt numeric nesemnificativi, şi pentru noi sunt deranjanţi, dar sunt periculoşi doar pentru acei evrei, care doresc să se înroleze în împărăţie, sau în locul Păcii rîvnesc la Pax Romana, acolo unde o minoritate stăpîneşte peste mulţimea impersonală ...

Sau mai este periculoasă pentru cei care se molipsesc cu dorinţele bolnăvicioase enumerate, de la cei care sunt infectaţi.

Pentru evrei toate acestea nu reprezintă un pericol major, căci din cauza izolării, autoapărarea este folositoare şi oferă protecţie, în aşa fel încît, la nici un nivel nu există contact, între evreii religioşi şi acei cincizeci de mii amintiţi...

Din cauza chemării unice a evreimii mesianice, şi a misiunii măreţe date de Dumnezeu, deasupra darurilor harului chiar, o protecţie deosebită ne este oferită de El.

Podul se zideşte prin urmare, şi deşi este uneori atacat, avem credinţă că vom fi parte atît începutului cît şi unificării finale a Trupului lui Cristos.

Stînd în credinţă şi ascultare aşteptăm împlinirea voii lui Dumnezeu, care va fi însă precedată de dispariţia micilor hoarde zgomotoase, ...respectiv de asimilarea lor în Ecumenism.

Iar cei care îşi găsesc la timp locul în Trupul lui Mesia, în locul oricărei domnii omeneşti, şi părăsesc  domnia spiritelor din Corint, cu aceia vom sărbătorii împreună.

4 noiembrie 2008.

 

Traducere de Bezi G.