Învață să înoți cât mai curând posibil !

 

 

Jáákov, Béla Orbán:

 

În urmă cu cîteva decenii conjunctura vieții m-a pus în legături zilnice și foarte apropiate cu o familie de evrei, familie în mijlocul căreia am trăit timp de mai mulți ani. M-au acceptat aproape instantaneu, fapt care pe vremea aceea era totuși un fenomen destul de rar. Motivele erau multiple:
-Trecuseră doar câțiva ani de la Holocaust, și rănile primite de la creștini,de la unguri, încă nu au apucat să se vindece. Iar generația aceea de adulți a fost educată în așa fel încât au  primit bazele religiei iudaice încă din copilărie în mediul nemijlocit al familiei. Despre subiectul neînțeles al felului diferit de a fi al evreilor s-ar putea scrie multe cărți, și chiar ar fi nevoie de așa ceva pentru ca să putem să ne înțelegem mai bine și să ne putem accepta unii pe alții...
Înainte de toate însă prioritară ar fi acceptarea faptului că Poporul Israel este un popor ales și diferit cu o chemare specială și unică. Iar această acceptare ar trebui să vină atât din partea creștinilor cât și din partea evreilor deopotrivă.

Cînd am intrat în legătură strânsă cu membrul cel mai în vîrstă al familiei despre care am scris mai sus, s-a declanșat un proces de cunoaștere. Din primele zile s-au dărâmat toate zidurile dintre noi, pentru că întotdeauna funcționează acel feeling de nedescris, prin care știm aproape imediat că aparținem unul de celălalt. Ia ființă acea rezonanță și atracție care nu se poate explica omenește și nici științific. Și bineînțeles că așa cum ne atrage cu aceeași forță se manifestă și invers, ca respingere reciprocă...
Cunoașterea reciprocă și cunoștiința unul despre celălalt s-a petrecut relativ repede, iar acceptarea mea a fost evidentă chiar și atunci când a ieșit la iveală în cine cred și că Ieshua este Domnul meu. După acceptarea mea s-a pornit procesul ,, dă mai departe copiilor tăi...,,  practic împlinirea acestei legități. Iar tânărul evreu vagabond care eram eu la vremea aceea a primit multă învățătură, și experiență, din legile evreiești și tradițiile pe care mi le transmitea acel om.
Și dintre acestea vreau să transmit și eu ,,copiilor mei,, o nestemată.

La începuturile primirii mele în familia despre care scriu, acest bărbat care emana ceva care cerea respect însăși prezența lui era a unui patriarh, spre marea mea surprindere m-a întrebat: -tu știi să înoți ? Răspunsul meu a fost destul de lipsit de curaj, pt. că toată știința mea de înot se reducea la a mă menține la nivelul de plutire într-un bazin. (nici nu am bănuit atunci cu ce scop mă interoga). - Păi atunci tu trebuie să înveți să înoți bine pentru că orice evreu trebuie să știe să înoate bine!
Trebuie să recunosc că m-am tulburat puțin, și nicicum nu am putut prinde scopul acestui îndemn ferm. Tocmai eram preocupat de gândul emigrării (alia) în Israel, într-o țară unde abia că este apă, nicidecum rîuri late și adânci...  Totuși l-am întrebat de ce este atât de important pentru mine acest lucru? Răspunsul a fost și mai surprinzător:
-dacă te vei plimba pe malul unui râu și cineva cade în apă,cum vei putea să-l salvezi? Va fi păcatul tău, dacă se va înneca! Iar dacă mai este și evreu atunci păcatul tău va fi și mai mare !
Ca să-mi salvez aparenta istețime, am dat afirmativ din cap și i-am dat dreptate. Totuși întrebarea nu mi-a dat pace: ce caută un evreu pe malul unui râu, mai ales atunci când sunt și eu prin preajmă? Dacă ar fi fost vorba de un bazin de înot, atunci aș mai fi înțeles, dar pe de altă parte acolo întotdeauna este vreo persoană care să acorde primul ajutor, că doar de aceea este plătit ca salvamar sau poate să fie chiar profesor de înot...!  În perioada aceea aproape în fiecare dimineața devreme chiar după deschiderea ștrandului, îmi începeam ziua la un bazin termal din Budapesta. Într-unul din colțurile bazinului similar cu ceea ce făceam eu,fără nici o organizare prealabilă, se adunau spontan câțiva bărbați care mai apoi au alcătuit un grup, alcătuit în întregime din bărbați de origine evreiască. Iarna, vara deopotrivă...
Scopul întâlnirii nu era nici pentru curățire și nici curativ. Cu toate acestea a împlinit, și legea de curățire, și ne ajuta să împlinim și porunca de a ne îngriji sănătatea. Mai târziu mi-am dat seama că inconștient simțeam nevoia să ,, mă scufund în apă curată și vie,, și doar așa să îmi încep ziua, și asta să o fac având părtășie cu membrii grupului spontan care se aduna acolo.
Orice persoana care observă un timp îndelungat evrei secularizați, sau care se consideră atei,sau asimilați în creștinism, pot să vadă că aceștia conștienți sau nu totuși împlinesc și respectă niște legi pe care chiar nu le cunosc.
Și în liniștea reconfortantă a acelor dimineți, mi-am dat seama că fac exact ceea ce făceau de mii de ani strămoșii mei. Mă supun fără să-mi dau seama unor legi cari au fost înscrise adânc în inima mea, și tânjesc să le împlinesc pe acestea.
Esenienii făceau acest ritual de imersiune ,, în apa vie,, din dorința iertării păcatelor, Iochana ha Kohen ( Ioan care nu boteza ci scufunda în apă) și el exact același lucru îl făcea în apele Iordanului. ( Josephus a scris despre faptul că învățătorul lui, Banus esenianul „ atît noaptea cât și ziua de multe ori se scufunda. (Vita §2, - De Bello Judaico II.8,§5)   Despre hasizi ( evlavioși, blânzi) la fel se știe că foloseau în același scop băile rituale, micvele, înainte de sărbători și zilele de Sâmbătă, mai mult, în unele locuri chiar și în zilele noastre se vizitează zilnic aceste băi.

- Și totuși se naște întrebarea de ce trebuie să înoți? Și cum se poate să ajungă un evreu pe malul unui râu, acolo unde ar putea să se împiedice și să cadă în apă? Și aici, este vorba de o altă lege care este împlinită și în zilele noastre, iar cunoașterea acestui ritual ne dă răspuns la întrebarea pusă.
Este un ritual tradițional, în care în după-amiaza primei zile a anului nou evreiesc,de Roș Ha Șana, evreii credincioși se duc pe malul unui râu din apropiere. Ce fac ei acolo? În mod simbolic  aruncă fărâmițături de pâine pe apă, ca un gest al aruncării păcatelor. Și acest obicei chiar dacă pare a fi băbesc, totuși exprimă dorința și speranța eliberării omului de povara cunoștinței păcatelor și a păcatelor propriu-zise.
Baza Scripturală a acestui ritual o găsim în cartea profetului Mica în ultimele 3 versete, verset care se recita cu această ocazie:

... El va avea iarăși milă de noi, va călca în picioare nelegiuirile noastre, și vei arunca în fundul mării toate păcatele lor.” (Mica 7 , 19)

Trebuie deci să facem cunoștiință cu felul de gândire evreiesc,mod în care se relaționează între ei, și în acest caz păsăreasca lor are ca întotdeauna două sensuri. Cu totul și cu totul spontan și firesc, acea legătură invizibilă care îi unește pe cei care fac parte din familia evreiască.

Când mi s-a pus întrebarea dacă știu să înot, a fost mai mult decât o întrebare de fapt era o atenționare, învățătură, o dorință de asimilare profundă, o cale înapoi la rădăcini și oglindea responsabilitatea unui tată. Pe de altă parte era și o dorință, ca cel acceptat să fie curățit,și la vremea acestui ritual, să avem părtășie în curățirea de păcate: „ să le ducă apa...”.
Un semnal de alarmă, că în cadrul relațiilor cu semenii noștri putem continua drumul împreună doar în curăție și dacă se rezolvă toate diferendumurile. Totodată este o întărire a spiritului de responsabilitate și față de ceilalți.  
Suntem răspunzători ca și alții să experimenteze bucuria sărbătorii iertării păcatelor. Să putem merge împreună la râu și să avem prilejul unui nou început.
Așa cum începe anul nou evreiesc, curat, orice nou poate să înceapă doar fără păcat.
Trebuie să fim pregătiți, ca apa să ducă doar păcatele nu și pe omul păcătos. Când cineva ajunge la Rîu, să putem sta acolo alături de el. Acest evreu bătrân mă învăța, că noi trebuie să fim mereu  pregătiți să ne salvăm unii pe alții, m-a învățat ce înseamnă păcatul lucrurilor nefăcute la timp.   
De ce ? Pentru că cine nu știe să înoate este păcătos, iar cine nu salvează este asemenea celui care ucide ! Lucrurile nefăcute la timpul lor sunt păcate care pot să cauzeze pierderi de vieți. Ne atenționeză că nu se poate îneca un om care trăiește în apropierea noastră, sau care ne este încredințat, atâta timp cât păcatele lui nu sunt aruncate în adânc!
De la formularea acestei întrebări au trecut mulți ani. De atunci am condus mulți oameni la râul îmbelșugat al harului. Și nu numai eu am învățat să înot, ci am ajutat pe mulți să treacă pe partea cealaltă a Iordanului. Cu toate acestea am nevoie de cunoștințele mele în ale înotului. Cel care lucrează ca pescar conform Planului lui Dumnezeu, cel care ,, umblă pe apă,, e bine să fie în putere și înotând bine prin apă să-și facă slujba.  
Cu toții trebuie să fim mereu pregătiți să sărim afară din bărcile proprii atunci când în mijlocul furtunilor vieții ne îndreptăm spre destinație, dar în jurul nostru sunt oameni căzuți în apă.  

Deci nu învățăm să înotăm doar pentru noi, ci și pentru alții. Pentru copiii iresponsabili, pentru cei împiedecați, pentru cei miopi, și pentru orice om care ne-a fost încredințat. Dacă Dumnezeu ți-a dat slujba unui instructor de înot atunci ești obligat să veghezi cu ochi ageri din locul tău de veghe și să fii mereu gata să te arunci în apă dacă este nevoie.
În barca vieții tale, sau în barca comunității tale trebuie să ai la îndemînă pentru vremurile întunecate și pline de furtuni în care trăim colaci de salvare, și cu știința ta de înot să poți porni cu credință și putere într-un ritm alert să scapi viețile celor care se afundă, să-i tragi fie în barcă  fie în mîinile lui Ieșua pentru ca ei să fie în siguranță.





 

 
2012.04 25 Traducere: Bezi G.
 
 

Copyright © 2005-2018 Comunitatea SHOFAR
http://kehilatshofar.com