.
 
Despre  ziua de Sâmbătă...   

 

 

Jáákov, Béla Orbán:
 
În limba ebraică pentru cuvântul  „ muncă „ se folosesc două  cuvinte.

-         Avot – care inseamnă slujbă

-         -Malacha

Cuvântul malacha , dacă ne uităm cu atenţie la el, vom observa că seamănă, şi nu la întâmplare, cu cuvântul melech,cuvânt care înseamnă împărat.

Interdicţia de a lucra în ziua de sâmbătă se leagă de utilizarea cuvântului melech.

Pentru că sâmbăta este a lui Dumnezeu, iar El ne-a dăruit bucuria acesteia  ( oneg sabbath) în această zi El şi numai El poate să domnească asupra spiritului, sufletului şi trupului nostru.

Nu înseamnă că în această zi  ne izolăm de lumea exterioară şi nici  de semenii noştrii. Şi mai cu seamă nu ne separăm  de familia noastră.

Ci mai mult, împreună cu soţul, sau soţia, şi cu familia noastră, trebuie să stăm în prezenţa lui Dumnezeu, pentru ca să ne înprospătăm sufleteşte, dar şi trupeşte să fim liberi de robia muncilor din timpul zilelor obişnuite, şi să primim tot ceea ce este ziditor, inviorător şi relaxant : ca un dar de la Dumnezeu. În această zi în mod deosebit.

     Deci împreună, spiritual, sufleteşte şi fizic: înaintea lui Dumnezeu. Pentru ca să ne întărim în această zi, să ne putem odihni şi să ne aproapiem unii de alţii  în dragoste.

     Iar avot- slujba, slujirea este ceva care nu trebuie neglijată, ci este nevoie să fie făcut tot ceea ce este o necesitate pentru  a trăi.

Dar sâmbăta nu este un pretext pentru a lenevi, şi nici nu pot să oblig pe alţii să lucreze în locul meu, pentru că în acest caz eu aş fi cel care l-ar obliga la malacha , şi acest lucru este un păcat căci nici acea persoană, sau poate mai mulţi nu ar putea să se odihnească  sufleteşte sau trupeşte măcar , din cauza mea.

Deci atunci când trăieşti singur , este relativ uşor să te opreşti sâmbăta, dar când ai familie atunci pe cât posibil muncile trebuiesc făcute în timpul săptămânii pentru ca să nu ne stânjenească  lucrurile nefăcute , păcatele noastre  datorate amânărilor.

 

În cele ce urmează aş vrea să vă împărtăşesc o mărturie personală legată de Sâmbătă, mărturie ce poate să ne fie de folos.

Cu mulţi ani în urmă am fost pentru prima oară în Israel, acolo unde am fost copleşit de miracolul şi bucuria faptului că sunt Acasă. Am colindat toate străzile Ierusalimului, am intrat peste tot, am îmbrăţişat totul... Cu adevărat sosisem Acasă la familia mea, şi nu aş fi crezut niciodată că , în esenţă, acest lucru mi-a lipsit timp de decenii.

Apoi am avut o surpriză dureroasă, odată cu sosirea zilei de Sâmbătă.

Străzile Ierusalimului au devenit subit liniştite, după forfota de vineri, magazinele s-au închis, străzile au devenit pustii, circulaţia s-a oprit.

După un timp liniştea a devenit înspăimântătoare !

Din Centrul vechi al oraşului am fost nevoit să merg pe jos până la locul de cazare, între timp am devenit tot mai iritat de linişte! La prima reacţie am început să mă lamentez, apoi mi s-a făcut milă de cei care acum erau „sub Lege „...

Iar după aceea am devenit invidios şi gelos. Invidios pe cei care acum erau împreună cu familiile lor şi erau în familie. Poate că eram şi un pic furios, pentru că m-au lăsat singur chiar acum, singur şi exclus aşa m-am simţit, din toate. Păi cum mi-au putut face una ca asta ?? Îmi lipsea familia mea Cea Mare pe care tocmai o găsisem, şi apoi îmi lipsea şi părtăşia aceea intimă care se găseşte în familia care se numeşte proprie.

Iar liniştea era tot mai greu de suportat. Totul s-a intensificat şi mai mult când în seara aceea mirifică de vineri ( la începutul sabatului) am ajuns la locul de cazare, un apartament foarte bine utilat de altfel, şi m-am întins lângă colegul meu, şi pur şi simplu nu am avut despre ce să discutăm.. Ce a fost şi mai rău era că nu am putut să fac nici una din acele „ foarte importante „ lucruri de făcut, nu aveam posibilitatea înfăptuirii nici unei fapte subtitutive aşa ca altădată. Nu am avut posibilitatea să mă refugiez în acele lucruri pe care cu toţii le facem, foarte bine motivate, şi demonstrate de altfel, le facem cu un elan gata să schimbe lumea, dar cu scopul ascuns de a păcălii pe alţii şi pe noi înşine, vrând de fapt doar să evităm clarificările şi „reglarea conturilor”.

Sabbatul a oprit în mine, omul foarte important de atunci, goana şi zgomotele din afară, cele care estompau glasul interior.

Am rămas singur cu mine însămi, şi a trebuit să evaluez propria-mi stare, situaţie, precum şi inutila risipă de timp şi de energie...

Am rămas doar noi doi : Dumnezeu şi un om pe care Liniştea l-a zdrobit.

 

A trecut mult timp de atunci, şi de atunci, în afară de Dumnezeu, toţi protagoniştii acestei istorioare s-au schimbat sau au dispărut...

 

Experienţa şi mărturia în schimb a rămas vie, şi acum trebuie s-o transmit mai departe şi altora , de aceea îţi pun întrebarea:

Oare faptul că tu nu trăieşti Sabbatul( Sâmbăta ) în modul rânduit de Dumnezeu este pentru că în tine sunt multe lucruri care nu sunt în rânduială ?? 

 

Traducere de Bezi G. 

Copyright © 2005-2018 Comunitatea SHOFAR
http://kehilatshofar.com