Orbán Béla:
CÂND EȘTI ÎN MIJLOCUL ATACURILOR: SĂ NU FUGI!
Înregistrare făcută la întâlnirea de miercuri 18 iunie 2014, a comunității SÓFÁR
În această zi de miercuri voi citi psalmul 11, care sună astfel:
Psalmul 11
-
-
-
Către mai marele cântăreţilor – Făcut de David
1. La Domnul găsesc scăpare! Cum puteţi să-mi spuneţi: „Fugi în munţii voştri, ca o pasăre”?
2. Căci iată că cei răi îşi încordează arcul, îşi potrivesc săgeata pe coardă,
ca să tragă pe ascuns asupra celor cu inima curată. 3. Şi, când se surpă temeliile, ce ar putea să mai facă cel neprihănit? 4. Domnul este în templul Lui cel sfânt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri.
Ochii Lui privesc, şi pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor.
5. Domnul încearcă pe cel neprihănit, dar urăşte pe cel rău şi pe cel ce iubeşte silnicia.
6. Peste cei răi plouă* cărbuni, foc şi pucioasă: un vânt dogoritor, iată paharul de care au ei parte.
7. Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea ,şi cei neprihăniţi privesc faţa Lui.,,
Este un psalm destul de trist, un psalm al lui David, iar David avea experiență în acest sens. Cunoaștem situația lui cum l-a chemat Saul la curtea împărătească și apoi David a pornit spre Saul și acolo la curtea împărătească David cânta cu instrumentul său, și după foarte puțin timp vine și invidia și necazul, și la scurt timp zboară și sulița către el și Saul vrea să-l omoare. Și eu cred că atunci când în psalmul al 11-lea David se plânge și-i spune lui Dumnezeu: Doamne păi aici deja se trage asupra mea , și arcurile sînt deja întinse în întuneric, de ce Doamne, de ce toate astea? Situațiile pe care le-a experimentat l-au îndemnat să pună întrebarea de ce toate astea? De ce nu se poate trăi în liniște și de ce nu pot să-mi fac treaba în continuare bine, așa cum am făcut-o pentru atâția ani? Păi Saul a avut nevoie de slujirea mea, iar David avea tot dreptul pentru că avea ungere, și când a ajuns la curtea lui Saul a fost tratat bine la început, deci a fost într-un loc potrivit, într-un timp potrivit, cu o misiune de îndeplinit, și în plus nu s-a înghesuit el ci a fost persoana potrivită...Și aș putea să pun șirul ,,de ce –urilor?,, așa cum se pun ele în psalmul 11, atunci când David întreabă: fugi în munți ca o pasăre....de ce să fug, de ce să evadez, unde să evadez de fapt, și de ce? Vedeți voi sînt întrebări care se nasc în fiecare zi, întrebări de actualitate...Ar trebui să plec de aici! Vine șoapta: du-te de aici! Nu vezi că toată lumea trage asupra ta, toată lumea caută punctul tău slab, unde e ceva breșă prin care poate să te atace. Pentru un slujitor aceste atacuri sînt evidente și acest psalm al 11-lea i se potrivește perfect, este al lui. Vine în interior acest gând: ar trebui să plec!
Nu este un gând venit de la Dumnezeu. Și exact psalmul al 11-lea explică aceste gânduri interioare: nu da atenție la acele cuvinte care vin din lăuntrul tău că trebuie să pleci de aici pentru că aici vor să-ți facă rău. Nu da atenție când dușmanul te atacă și tu știi că ai dreptate, începând cu slujirea, și toate celelalte domenii ești neprihănit așa cum era David la acel moment. Atunci trebuie să știi că nu de la Dumnezeu vine acel gând: pleacă, fugi de aici ! E doar o încercare. E doar o încercare... Atunci când Domnul nu vorbește și îl ține pe om în situația că El tace, în timp ce vrăjmașul caută cu tot adinsul cum să-ți facă rău, cum să strice, cu ce să te mai sperie, vorbește împotriva ta până acolo că încep și gândurile tale ca un ecou să răspundă la provocări. În situațiile acestea oare cunoaștem acest psalm al lui David care spune: Domnul mă încearcă acuma, da mă încearcă.
De foarte multe ori se întâmplă astea, de multe ori vine ispita: plec, mă duc! Dar oare de unde provine acest gând de ducă? Și atunci am voie să spun: de ce spui din lăuntru sau din afară că trebuie să plec? Dar de ce trebuie să fug, de ce trebuie să evadez? Am drept, am responsabilități, am sarcini de îndeplinit, Domnule este cel care m-a pus acolo unde sînt. Și atunci de ce? Cine spune acest lucru? Și cine spune că îmi fac rău? Cum să-mi facă rău dacă nu pot să mă atingă? În psalm se vorbește despre arcuri care se întind, nervii la fel se întind dar săgețile încă nu au fost lansate. Să nu mai spun că aici se vorbește de întuneric, că din întuneric vor să tragă. Dușmanul trage în întuneric deci e o cacialma de-a dreptul. Îmi aduc aminte că atunci când am fost în armată trebuia să tragem mai întâi cu gloanțe oarbe aiurea, și numai după ce detectam ținta trăgeam cu adevărat. Exact la fel este și șmecheria lui Satan, trage încoace și încolo, vorbește tot felul de prostii despre tine, răspândește tot felul de acuzații, din întuneric, pentru ca el să nu se vadă, dar nu pot să te atingă! Și este aici și aspectul oarecum comic al situațiilor de acest gen că se pune întrebarea dacă ținta este în întuneric atunci cum pot să te atingă? Caracteristic minciunii și vorbirii de rău, ultragierii e că se întâmplă din întuneric, acea persoană care le răspândește este în întuneric. Tu ești ca într-un ascunziș, nu te vede de aceea tot trage ! În întuneric nu se vede dar aruncă și trage în toate direcțiile, atunci vin poveștile absurde, de neînțeles, chestiile greșite, veștile înfricoșătoare, gândurile și imaginile amăgitoare, dar toate astea vin din întuneric. Și dacă omul ajunge într-o situație asemănătoare cu a lui David, e bine dacă se întărește și: de ce să plec? Își pune întrebarea, mai precis de ce spuneți ? Care-i problema? După acestea vine autoanaliza și omul își dă seama că de fapt Dumnezeu este cel care îl încearcă! Dumnezeu este cle care pune întrebarea: în această situație ți-e teamă?! În situația aceasta fugi? În situația aceasta ești bărbat? În situația aceasta ai credință? Ești ascultător în această situație? Știi tu oare că toate atacurile rele, și vorbirile rele sînt exact îngăduite ? Da îngăduite. Pentru că aici e vorba de antrenament. Așa se face antrenamentul omului credincios. Ei spun asta? Și tu? Tu ce știi? Crezi cuvintele acelea? Sau ești curat înaintea lui Dumnezeu, și înaintea propriei conștiințe? Atunci ce legătură este între tine și ei? Atunci ar trebui să te gândești înlăuntrul tău când vine acest gând: acuma mie îmi fac rău acești oameni, oare chiar pot să-mi facă rău? Pot să spună ceva care asemenea unei săgeți pot să se împlînte în mine? Iar dacă răspunsul este nu, atunci de ce aș fugi? Păi dacă viața mea este curată și descoperită înaintea lui Dumnezeu, și eu sînt conștient de asta atunci de ce sa mă tem? De ce să fug? Nu observi că ispita interioară este prezentă și ispita din afară e ca un ecou: pleacă de aici că îți vor răul! Ei bine dar dacă nu pot să mă atingă atunci cum să-mi facă rău? Dacă nu au dreptul să-mi facă rău, pentru că viața mea în acea privință, în acel domeniu este în voia lui Dumnezeu atunci cum pot să-mi facă rău? E imposibil să facă rău în domeniul acela care este încredințat lui Dumnezeu! Ceea ce este în protecția și acoperirea lui Dumnezeu nu poate să fie atins de nimic! De ce spune orice : pleacă, pleacă, pleacă !?Exact asta vor să ieși din protecția lui Dumnezeu și să devii vulnerabil. Exact asta vor să ieși din acoperirea lui Dumnezeu, exact asta vor să nu împlinești voia Lui, exact asta doresc ei să te aducă în situația în care să poți fi acuzat că ești neascultător, și păcătos și așa mai departe. Pentru că pot să determine prin ispită aceste lucruri. Dacă îți asumi plecare, și fugi atunci ai luat asupra ta și acuzațiile. Trebuie să fii bărbat! Dacă ție ți se spune asta, sau aia și tu ai dreptate atunci toate astea trebuie să se prelingă de pe tine, pentru că știi, crezi și viața ta este în mâna lui Dumnezeu! Dumnezeu este sus și când până și temeliile s-au clătinat, în lumea aceasta în care trăim 4. Domnul este în templul Lui cel sfânt, Domnul Îşi are scaunul de domnie în ceruri. Ochii Lui privesc, şi pleoapele Lui cercetează pe fiii oamenilor. Dumnezeu își ridică sprâncenele și zice: ei bine și acum ce va fi? Sprâncenele, nu mâna. De acolo din Biserica lui cea Sfântă, Domnul este acolo sus, tronul lui este în ceruri. Da Domnul este aici pentru că Trupul lui Cristos este Biserica Lui, și îți spune : de ce te temi? El este aici, este la locul Lui deci să rămâi și tu la locul tău. În locul acela pe care ți l-a rânduit El. Dacă vei fugi, atunci vei accepta acuzațiile. Dacă vei evada atunci săgeata va nimeri din plin. Nu pentru că au ieșit la lumină smecheriile tale, ci pentru că te-ai speriat și ai fugit acceptând acuzațiile ca fiind adevărate. Ai acceptate săgețile și te vor nimeri. Cine e cu adevărat bărbat, și e credincios și știe cu adevărat care este stadiul vieții sale, că adică știe că Domnul este aici iar eu aparțin poporului Său, și El mă vede și știe în ce situație sînt....atunci nu am de ce să plec. La locul meu nu mă poate atinge niciodată nimic. De ce aș fugi, de ce? Pot să ridice sulița, pot să întindă arcul, sau mitraliera și vorbele rele, orice ...nu am de ce să mă tem. Pentru că eu știu, și poate că cineva ar cataloga atitudinea mea ca fiind măreață, dar exact aici este simplitatea: eu îmi cunosc viața, și știu că în situația mea personală căsnicia mea este curată, și sfântă. Și știu cum și în ce fel fac lucrurile, nu sînt perfect sînt și eu expus greșelilor și pot să cad, dar în mod intenționat nu am făcut și nu vreau să fac rău, dimpotrivă intenția mea este să nu greșesc, dar sînt om. Da pot fi atacat că asta sau aia nu am făcut bine, dar acest gen de atac nu îmi va provoca durerea ci bucuria pentru că la proxima ocazie voi face corect lucrurile. Voi știi că problema aceea a fost în afara acoperirii Lui și voi pune partea aceea sub protecția Lui pentru ca să nu mă mai ajungă, sau dacă a fost vorba de un păcat, atunci va înceta pentru ca să nu mai pot fi rănit în privința aceea.
Vedeți voi, pentru mine e bună judecata, e bine dacă ies lucrurile la lumină, dar să mă omoare este cu nepuntință niciodată. E bine, pentru că știu că în Trupul lui Cristos El este Domnul și de asemenea în ceruri tot El este Domn. Iar dacă eu sînt aici în Trupul lui Cristos atunci cel care este în ceruri Domnul, mă așteaptă acasă deci sînt pe o cale de pe care nu mă poate nimeni clinti, pentru că sînt în Cristos. De aceea nu mă mai atinge nici un atac. Tot atacul se rezumă la conștientizarea forțelor, că adică ele sînt reale, și tu trebuie să știi despre existența lor. Deci aici este încercarea, când Dumnezeu spune: ei bine îmi ridic sprâncenele, și privesc ce fac copiii? De acolo și de acolo. Din Trupul lui Cristos și din ceruri, da El vede pe orice om, și ne vede și pe noi. Și ar fi așa de bine să auzim aceste lucruri,pentru că El le-ar auzi: de ce să fug? Ce pot să pățesc?
În actualitatea zilelor noastre aș putea foarte ușor să spun: vă salut dragilor din mers că eu plec în Israel săptămâna viitoare, sau chiar asta. Și las totul baltă, așa cum e o expresie, m-am săturat, îmi ajunge să primesc atâtea amenințări inutile, îmi ajung veștile înfricoșătoare, m-am săturat de atâta anti-semitism, cu alte cuvinte m-am săturat de toate. Da cine spune asta? Dau slavă lui Dumnezeu în mine nu sînt asemenea temeri, dar de afară vin săgețile: du-te, acum e timpul să pleci până mai poți....și? Cine spune că trebuie să plec? Mi-a spus Dumnezeu că trebuie să plec? Atunci când El va spune ei bine doar atunci voi pleca. Pentru că atunci acolo va fi Domn în viața mea, și în locul în care va dori să mă vadă fix acolo va domni peste mine. Dar vă asigur că nici acolo nu voi avea probleme oricât de fum și sânge se arată la orizont.
Avem în noi credința aceasta că nu plecăm urechea la ispită ?Și să nu ascultăm la glasul: du-te fugi! Pentru că în era în care trăim partenerul fricii, fratele geamăn al ei este: fugi! Și dacă nu ești atent atunci toata viața ta va fi o goană continuă, dintr-un loc în altul. De la locul de muncă, din căsnicie, de pe stradă, din-naintea oamenilor cu alte cuvinte de oriunde să fugi să evadezi. Uită-te în jur toată lumea asta se refugiază. Și știi de ce ? Pentru că toată lumea nu se găsește în acel loc unde este Dumnezeu. Unde este acoperirea lui Dumnezeu, nu: nu sunt într-o siguranță mai bine zis. Și induc frica unii altora: du-te refugiază-te, că asta și aia va fi. Nu vedeți că pe stradă sînt standuri sub denumirea de literatură creștină ce oferă gratuit: scenariile cu denumirea ,,Ororile sfârșitului lumii !!!,,.Armaghedon și fugi, și sfârșitul lumii e aici. Bine dar de ce să fug, ce am eu în comun cu Armaghedon? Și dacă eu mor mâine atunci ce-i cu Armaghedonul: oh păi nu l-am așteptat ...De ce mă sperii? Și de ce vrei cu orice preț să mă trimiți afară din lumea aceasta, când eu de fapt aici am de lucru? De ce? De ce sînt stări tensionate în adunări, în familii și în alte locuri? Exact din cauza aceasta ca să fugi, să evadezi de ce? Pentru că exact tu trebuiești acolo. Acolo de unde ei vor să te alunge. Exact acolo a fost locul lui David lângă Saul, pentru ca să devină mai târziu rege, pentru ca continuitatea să meargă în mod normal prin predare mai departe. Așa ar fi trebuit să funcționeze ca Saul să predea tronul lui David, bine pînă la urmă s-a întâmplat diferit dar totuși a trebuit să predea ștafeta. Înșelăciunea lui Satan este exact asta: fugi, scapă-ți viața, să-ți fie frică, e prea mult, nu mai poți, toată lumea te atacă, vezi că ai primit un șut, nu vezi că nu te plac....și să nu mai enumăr săgețile, la ce bun să mai rezist?Ș.a.m.d ...Fii foarte atent pentru că Dumnezeu te încearcă. Acuma te încearcă să vadă vei fugi sau vei crede în El și în ceea ce El ți-a dat. Îți cunoști locul și îți cunoști obligațiile și responsabilitățile pe care ți le-a dat Dumnezeu? Ar trebui să ne bucurăm și primul cuvânt al bucuriei noastre ar trebui să fie: de ce spuneți ? De ce e în mine acest gând? Izgonește chiar și acest gând, pentru că nu este de la Dumnezeu. Dacă cineva vrea cu orice acțiune rea să te alunge din locul tău, să știi că în momentul acela Satan se teme tare de tine. Știe că urmează ceva foarte bun, știe că începe ceva, știe și din ceva motiv nu-i place prezența ta. Nu-i place că ești acolo. El știe că Dumnezeu a vrut să-ți dea ceva, acel ceva care trebuie să se întîmple. Exact la fel a fost cu tânărul David care a devenit împărat, exact la fel și după încercarea ta ceva urmează să se împlinească. Ceva ce Satan urăște. Și prima oară Dumnezeu a spus du-te acolo, așa cum i-a spus lui David care a trebuit să se ducă în curtea lui Saul, și ție îți vorbește să fii acolo unde ești. Chiar dacă vine imediat și contra ta Satan cu cuvintele: nu vezi? Nu-i nevoie de tine aici! Ești în plus, nu vezi ? De ce te zdrobești? Ești în pericol, și ești urât, și în mod constant te atacă cu cuvintele, nu vezi? Hai pleacă odată de aici !!! Și aici este amăgirea. Exact atunci să nu pleci! Exact atunci să fii foarte atent: și să mărturisești înaintea lui Dumnezeu: Doamne acum toate lucrurile decurg înaintea Ta! Da așa cum este și finalul acestui psalm: 7. Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea ,şi cei neprihăniţi privesc faţa Lui.
Da, în aceste situații poți să privești numai și numai în sus. Pentru că Domnul de sus din Rai, și de pe pământ de pe muntele Sionului privește jos la noi. Și Cristos de asemenea privește la cei ce sînt în voia celui Veșnic. Aceștia văd fața Lui. Cel care te atacă pe tine acela stă la pândă asupra ta, sau fiind în întuneric trage aiurea pentru că nu vede nimic. Încearcă în întuneric da dacă te nimerește, da dacă găsește ceva undeva...dar Dumnezeu vede, iar cei ce sînt în această situație văd fața Lui pentru că se uită în sus.Pot să văd fața lui Dumnezeu dacă nu mă uit la picioarele Lui, nu mă uit la pământ și nu îmi atârnă nasul în jos din pricina tristeții ci mă uit în sus acolo unde pot vedea fața Lui. Și El vede absolut toate ispitele pe care le-a îngăduit. Nu la întâmplare este și în rugăciunea Tatăl Nostru: și nu ne duce pe noi în ispită! Nu ne lăsa pe noi în ispită. Și eu cred că atunci când ne rugăm așa Dumnezeu zâmbește păi sigur că nu te las, doar că te-am încercat. Te-am încercat, știu că e dureros, știu că săgețile sînt arzătoare, știu că în fiecare om e frică, e vulnerabil și poate fi ispititi...dar nu te las. Și în situațiile similare ca a lui David continuarea e: pentru că ai fost credincios în ispită acum pot să-ți încredințez ceva. În toate astea: fugi, evadează, refugiază-te este ascuns ceva: exact acum vine ceva de care nu trebuie să fugi ci trebuie să pășești în acel ceva. Să rămâi în El și să slujești.
Lumea întreagă vorbește despre cum să-i faci să tremure ceilalți, nici nu poți citi altceva decît bârfe cine, ce rău a făcut, și oamenii se murdăresc și se vorbesc de rău unii pe alții. De ce? Numai ca nu cumva omul să-și poată îndeplinii misiunea și chemarea. Nu fac politică dar m-a apucat râsul când am auzit că despre nu știu ce politician și-ar fi corectat notele în carnetul de elementară!!! Păi atunci nu știu ce ar fi trebuit să se facă cu Moise care l-a omorât pe egiptean, sau cu alți borfași din Biblie, nu știu ce s-ar fi întâmplat cu Matei vameșul de exemplu. Păi ar trebui eradicați aproape toți din Biblie pînă la urmă, pentru că aproape toți au fost antisociali, și cumva nu erau pe placul faraonilor care erau la putere. Deci vedeți voi? Acesta este jocul lui Satan: fugi, refugiază-te...Cu cât înnegresc o persoană, cu atât se tem mai tare de ea. E valabil și despre Satan ceea ce am spus. Dacă te acuză, te vorbesc de rău, ți se pun de-a curmezișul înseamnă că urmează ceva bun. Și nu încerc să introduc explicații și nici speranța omului obosit care se întărește singur, nu, ci trebuie să fii foarte atent.Săptămâna trecută am fost foarte pe recepție să înțeleg de ce am primit atâtea atacuri ? De ce atâtea? Acum aștept doar acel bine pe care ni-l pregătește Dumnezeu.
Și nu mă interesează nimeni și nimic pentru că știu că sînt întotdeauna înaintea lui Dumnezeu și umblu în lumina feței Lui, nu mă interesează nici o veste rea, sau bârfă, sau săgeți arzătoare care vin din întuneric. Ce se întâmplă? Poate că lângă mine va muri cineva, dar pe mine nu mă va atinge. De ce? Pentru că am în mine întrebarea: de ce sînt toate astea? Chiar dacă dor foarte tare. Vreau să transmit partea pozitivă tuturor celor care sînt în situații similare de ce e pozitiv faptul că tare nu-i place lui Satan de tine? Te sfătuiesc să ai răbdare să vezi nu sfârșitul, ci începutul a ceea ce a fost mobilul lui Dumnezeu ca să te încerce. Te va duce într-o luptă crâncenă și grea, dar în care vei fi învingător. Vrea să te pună într-un loc unde este al tău, iar cel care este pe locul care este al tău la acela tare nu-i place. Acolo unde astăzi Satan este domn, clar că nu-i place ca tu în calitatea de reprezentant al lui Dumnezeu, va trebui să ocupi teritorii sau va trebui să salvezi vieți, ceva se întâmplă acolo. Nu-i place deloc lui Satan, de aceea cu aroganță îți aruncă ce cauți aici! Hai pleacă nu vezi că ești mic, că ești nimeni, de câte ori în viață întâlnești asemenea cuvinte, și la câți oameni le răpesc încrederea în forțele proprii pînă acolo că omul își pierde și credința. Din mine nu se va alege nimic...și vine șoapta din-lăuntru. Și de asemenea din afară: ce vrei , tu câte diplome ai și așa mai departe... Nu le da crezare. Și bucură-te că ești atacat. Pentru că tu ești important lui Dumnezeu pentru ceva anume.
Cam ăsta ar fi pentru mine mesajul Psalmului 11. Omul este expus într-adevăr atacurilor și poate să ajungă în situații în care să-și pună aproape furios, întrebarea: de ce. De ce ar trebui să las totul baltă, și să fac altceva, să dispar, să plec să stau la o parte, de ce? Și dacă ești pe calea lui Dumnezeu atunci poți să zâmbești: cuiva nu-i place. E bine. Fii tare deci, pentru că Dumnezeu iubește dreptatea 7. Căci Domnul este drept, iubeşte dreptatea ,şi cei neprihăniţi privesc faţa Lui. Și poți să vezi fața Lui în slujirea și în locul în care vrea El să te pună, dar și în situația aceasta în care nu pleci și nu-ți iei zborul ca pasărea ci privești doar în sus: acuma ce este Doamne ? Iar El îți răspunde că Cristos domnește în tot locul unde este dreptate și acolo unde este dreptate acolo este și locul tău, deci să nu fugi nicăieri, pentru că ar fi o cursă pentru tine.
Traducere Bezi Gyöngyi
TOATE ARTICOLELE SCRISE DE PE PAGINILE NOASTRE WEB SE POT ABSOLUT GRATUIT DESCĂRCA, DUPĂ CARE SE POT TIPĂRI ȘI DISTRIBUI CU CONDIȚIA PĂSTRĂRII ÎNTEGRITĂȚII INFORMAȚIILOR
CONDIȚIILE DISTRIBUIRII SCRIERILOR SUB ORICE FORMĂ ESTE SĂ SE PĂSTREZE ÎN TOTALITATE NEALTERATE, NEMODIFICATE ȘI NETRUNCHIATE INFORMAȚIILE, CU MENȚIONAREA SURSEI ȘI ÎN EXCLUSIVITATE GRATUIT.
Copyright © 2005-2024 Comunitatea SHOFAR, comunitate evreiască mesianică a lui Jesua HaMassiah
Serviciul JHVH NISSZI
http://kehilatshofar.com
|